floungureanu's blog

Detecteaza-ti sensul!

November 10, 2016
by admin
0 comments

Ratacind pe-o linie de tramvai

o-linie-de-tramvai-din-ploiesti-reabilitata-cu-peste-90-de-milioane-de-lei-nu-poate-fi-folosita-402316Cel mai mare dar pe care ni-l putem face noua insine de multe ori este sa te debarasezi de credinte, ganduri de care suntem puterninc atasati. Aceste ganduri decid pentru noi de-a lungul vietii “ce se cuvine”; ” ce e drept”; “ce e just”; “ce si pana unde pot tolera” etc. Ele au fost fabricate de-a lungul formarii noastre, incepand de la masa de duminica in care, parintii stipulau ce e bine si ce-i rau pana la intamplarea din liceu in care limitele ne-au fost testate de niscaiva situatie sau priteni. Prin urmare aceste mici entitati nonfizice ne-au insotit cu o mare fidelitate de-a lungul peripetiilor din viata. Si uite-asa, ajungem sa fim compusi in nucleul nostru dur din credinte puternic inradacinate ce ne dirijeaza gandirea pe o linie de tramvai sau alta, la cea mai mica provocare din lumea exterioara.  Astfel ca ajungem sa scanam rapid informatiile si fabricam concluzii rapide si eficiente: “copiii ce vorbesc in biserica is copii needucati”/ ” nu are facultate-inseamna ca nu-l duce mintea”; “vorbeste bine- e destept”:” mi-a zis ca am gresit- are ceva cu mine” etc. Foarte interesante sunt cele raportate la sinele propriu de genul” ca sa merit sa fiu iubit- trebuie sa muncesc mult”, zic interesante pentru ca acestea sunt cel mai putin scoase la suprafata in conversatii obisnuite, dar de ele depind atat de mult echilibrul pe care-l poti obtine in relatiile cu ceilalti.

Daca iti propui sa asculti cu atentie pe strada, in autobuz, oamenii vorbesc cu apropiatii/prietenii despre un Altul/Alta/Altii care sunt “ridicoli/imposibili/nedrepti/exagerat de…”in relatia cu ceilalti.  Si la celalalt capat, se-ntampla cel mai probabil o validare a vaicarelii de catre prietenul plin de compasiune: “Te-nteleg!vaiii cum poti sa mai suporti asa ceva!

In tot ce e suferinta umana, noi oamenii fabricam foarte usor, aproape instant explicatii: ” el e de vina ca nu s-a asigurat in trafic”; in tragediile colective, se vehiculeaza cu o repeziciune incredibila acest gen de explicatii in care “Altul e de vina, iresponsabil, lacom de bani” etc. Si da, mintea umana e construita pe principiul economiei de resurse- la o prima perceptie a unui eveniment, ea fabrica instant o ipoteza despre cauza ce a determinat acel eveniment. Omul din pestera se trezeste in noi, vede un seaman afectat, amenintat, mancat de lup si automat intra in starea de-asi gandi o arma pentru el in caz ca se va intalni si el cu acel pericol.

Ne fabricam explicatii pe baza acestor credinte vechi, fidele ce formeaza liniile de tramvai din mintea noastra.

Insa tot mintea/imaginatia l-a scos pe om din pestera.

Cum ar fi sa acceptam ipoteza unanima ca explicatiile pe care le fabricam instant din motive de economie si siguranta ar putea fi gresite,adica noi, eu as putea gresi?

Cum ar fi sa ma pun in pielea “celui care a cauzat suferinta” si sa-ncerc sa mi-l imaginez despre cum a invatat el sa iubeasca sau sa inteleaga oamenii?

Cum ar fi sa nu mai caut o cauza anume? si sa inteleg mai degraba efectele in lant?

Cum ar fi pentru o zi, o singura zi, sa nu mai vorbim/gandim de rau pe nimeni?

Am fi ca si cand am lua-o de la capat in fiecare zi cu o alta pereche de lentile.

Am fi mai curiosi sa-ntelegem.

Am fi mai naturali in a pune intrebari.

Am avea conversatii fascinante ce ne-ar purta pe “carari nebanuite” sau linii de tramvai nestiute.

Nota: metafora liniilor de tramvai a fost mentionata de catre formatorii de Psihoterapie Familiala si Sistemica de la Fundatia Agape pentru Ocrotirea Vietii.

Disclaimer: a nu se intrepreta acest articol ca pe un indemn de a renunta la principii si valori.

Sursa foto: aici

October 19, 2016
by admin
0 comments

Toamna surade

seara-de-toamna-12_673a4462572578Ruginie si treaza

Toamna mintii mele

Dantuie si vegheaza.

Oachesa, prin a lumii zabrele

Imprastie doruri si umbre

Inmoaie inimi stinghere

Te-nmbie sa cresti si sa arzi

Inauntru cronici ale durerii

Sa razi si sa traiesti viu

Pe-aceesi purpurie lungime de unda

Cand frunzele-s mangaiate-n picioare

Si pasari eliberate-n miscare

Si, ancorati-n prezentul continuu

Noi,

Curgem cu viteza caderii frunzei

Intelegem caderea cu viteza eliberarii

Ne eliberam cu viteza puterii ancorarii in prezent.

 

Si toamna surade-a vesnicie.

 

September 29, 2016
by admin
0 comments

Linistea

femeie-in-iarbaLinistea mea e pierduta de cateva zile. Cand alerg o intrezaresc, dar mi aluneca ca o naluca, in timp ce scrutez asfintitul.

Nu mai vrea sa se intoarca acasa. E incapatanata ca mine.  In locul ei mi-a ramas, asa ca de-un borcan de cateva sute de grame de lacrimi la care nu pot nicicum desface capacul, sa mai deversez din tensiune.

Sunt intr-adevar cateva momente in zi cand am observat ca ar da tarcoale sa se cuibareasca la loc, inauntru. E ca-ntr-un joc de de-a v-ati ascuns cu roluri de hard to get. Cu cat ma las absorbita de ceea ce fac si traiesc momentul, cu atat parc-o vad cu ochii mijind sa vina acasa.

Cu cat o caut si-ncerc s-o ademenesc, cu cat o ravnesc mai tare sa fim iara impreuna, cu-atat pleaca mai departe.

Cum mi-e caracteristic in astfel de jocuri caci deh, sufar de teama de abandon, cred c-am sa renunt.

Voi alege sa traiesc in nelinisite. Renunt s-o mai caut.

Poate se va intoarce candva. Caci in zilele astea, e prea pretioasa.

Liniste. Liniste. Dac-o zariti, totusi, spuneti-i c-o mai astept.

Sursa foto: aici

September 19, 2016
by admin
0 comments

Mintea, cel mai mare magician

Latura cea mai fascinanta a psihologiei este cea care tine de teoriile contraintuitive.
Mi-amintesc ce socati am fost in anult III de facultate cand ne vorbea Daniel David despre faptul ca nu intentia este cauza comportamentelor noastre ci cu totul si cu totul altceva. Cumva faptul ca vointa e un mit, ca totul se rezuma la aranjarea circumstanteleor de asa maniera incat declansarea comportamentului sa fie determinata contextual.
Iarasi, ideea ca post decizie, avem iluzia ca “stiam noi ca ceva nu e in regula” sau vorba populara “dupa razboi, multi viteji s-arata”.
Si in aceeasi gama, fenomenul de confirmation bias sau self-fullfillment profecy. Daca esti medic si ti se fixeaza in minte ipoteza ca pacientul sufera de o anumita boala, tinzi sa-ti aduni dovezile si sa pui in asa fel intrebarile fara sa mai verifici si faptele care ti-ar contrazice ipoteza initiala.
Cred ca cel mai mare vis al meu a fost sa am la dispozitie macare 2 min sa fiu in mintea altcuiva, sa vad la modul real cum vedea altcineva culorile, cum simte senzatiile de miros, cum filtreaza prin retina lui lumina, care ii e viteza gandurilor, cat de intense ii sunt trairile. Ar fi cel mai mare insight.
Dar deocamdata, nu raman decat studiile stiintifice care au rostul de a masura obiectiv fenomele psihice precum daca gandul precede emotia sau invers.

August 24, 2016
by admin
0 comments

E o imagine aici

b-211023E o imagine aici cu:

Forma respirului lor in tandem

Si ei, cocolositi ca niste semiluni

In patuceanul indundat de rasarit

Si mai sunt imi dau seama

Suvoaie de vieti, impletite

Cununi de minuni razletite

Ce-mi fac din numele mama

Cea mai inalta implinire

Ei se uita inspre mama ca la steaua polara

Eu ma remodelez, cioplesc si ma-convoi

Sa-ncap si sa curg in nevoile lor de radacini si de tel

E o imagine aici cu:

Aici plamadim oameni

Si-i cel mai serios joc cu putinta

Dar pentru ca-i joc e despre ras si infrangeri

Si pentru ca-i serios, e ca- ntotdeauna

Crestem, iertam si iubim.

Sursa foto: aici

 

 

August 11, 2016
by admin
0 comments

Ce mi-am luat din “Plansul lui Nietzche”?

friedrich-nietzsche-1906(1)Sunt momente cand iti doresti sa fi cunoscut oameni ce au trait in alte timpuri. Sunt carti, din care acesti oameni iti vorbesc cum nimeni nu ti-a vorbit niciodata atat de autentic incat simti ca inspiri cuvintele lor in loc de aer. Acesti oameni, indraznesti sa crezi au facut posibila existenta oamenilor inca pe pamant. Din cum si-au trait principiile si cum si-au trait prieteniile. Iar aceasta carte, “Plansul lui Nietzche”, la granita intre realitate si fantastic este o constructie in stilul fascinant  al lui Irvin Yalom a unei sinuoase si  veritabile prietenii.

Ce m-a frapat in primul rand este actualitatea dramelor de pe scena anilor 1800. Magicul si fatalitatea farmecului feminin; gradele sociale, prescriptiile societatii in ceea ce priveste gama de atiutidini si comportamente “ce se cuvin”. Motivele de tensiuni universale: dragostea neimpartasita, casnicia ca inchisoare, lupta de putere, sistemul universitar ca sistem corupt si din toate acestea ascunse, colcaind fricile oamenilor de-atunci valabile si astazi: teama de moarte, teama de singuratate, teama de a fi liber, teama de a muri fara a-ti consuma viata.

Dialogul infiripat intre doi ganditori(in realitate nu s-au intalnit niciodata): dr Breuer si profesorul Nietzche este de fapt o reala plonjare inspre poarta interzisa a celuilalt. Astfel ca prin ascutimea mintii, empatie, dorinta de cunoastere fiecare din cei doi: un vizionar solitar si rece si un familist, medic de succes si mult prea servil, ajung in final la o eliberare de iluzii si implicit la o reafirmare prin conversatie. (N-am avut cum sa nu ma intreb cum ar arata o intalnire intre doi psihoterapeuti contemporani.)

Cartea e plina de invataminte, pe care nu te poti abtine sa nu ti le notezi sau sa te straduiesti sa ti le asimilezi, insa ceea ce m-a frapat si intrigat in acelasi timp este privilegiul barbatilor de a integra in planul vietii lor o asemenea prietenie menita” sa-i conduca catre un adevar mai inalt”.

Rolul femeii in aceasta carte este miniaturizat de la iluzie sau “fals inamic” la o sotie rabdatoare cel mult, care asteapta, indura sau porunceste atunci cand barbatul atinge limita conventiilor sociale. Femeia, in acest peisaj, e martora , piedica sau protectoare cel mult pentru barbatul ei. Astfel ca nu incape in atributiunile ei zilnice rostul unei conversatii fauritoare de sens sau clarificatoare.

Mathilde, mama a cinci copii, sotie permanent preocupata de a satisface preferintele sotului ei ratacit in luptele proprii cu obsesia legata de o pacienta, se conformeaza acestui rol de martor protector. Desi “cea mai frumoasa femeie din Viena”, provenita din familie instarita, ea il asteapta pe el sa se intoarca acasa din ratacirile lui fara urma de revolta, cu exceptia catorva confesiuni fata de-al casei Sig (Freud)

Desi in fundal, fara Mathilde acest doctor Breuer, nu ar fi putut atinge un nivel de viata satisfacatoare si nici puterea de a-l vindeca pe Nietzche.

Si n-am cum sa nu ma gandesc, in locul Mathildei la exercitiul de imaginatie pe care i-l propune Nietzche lui Josef si sa ma intreb ce ar raspunde ea ca femeie martor al destinului sotului ei la acest scenariu:

“Ce-ar fi daca un demon ti-ar spune ca viata asta-asa cum o traiesti acum si ai trait-o in trecut-va trebui s-o mai traiesti inca o data, inca de nenumarate ori; si ca nu va fi nimic nou in ea, ci fiecare durere, fiecare bucurie si tot ce este nespus de mic ori important in viata ta se vor intoarce la tine, in aceeasi succesiune…Imagineaza-ti clepsidra eterna a existentei intoarsa din nou, iarasi , si iarasi, si iarasi. Si de fiecare data intorsi la fel si noi graunte ce suntem

…de cate ori alegi o actiune trebuie sa fii dispus s-o alegi pentru eternitate. Si e la fel pentru fiecare actiune pe care nu o faci, fiecare gand nascut mort, fiecare alegere evitata. Si toata viata netraita va dospi inlauntrul tau, netraita pentru eternitate. Si vocea neluata in seama a constiintei tale va striga vesnic la tine.

Urasti ideea sau iti place?

Atunci, traieste in asa fel incat sa-ti placa repetarea eterna a vietii tale!”

Cat de coplesitor ar fi acest gand pentru Mathilda, pentru orice om? cat de mult iti schimba perspectiva asupra vietii?

Filosoful vizionar, neinteles si dureros de singur Nietzche, acuzat initial de pacientul sau ca vorbeste prea abstract si impersonal, afirma, paradoxal lucuri extrem de practice despre scene ale vietii atat de personale:

despre copii:

“Pentru a forma copii trebuie sa fii mai intai tu insuti format. Altfel, vei dori copii dintr-o nevoie animalica, sau din singuratate, sau pentru a astupa golurile din tine. Sarcina ta ca parinte nu este sa produci inca un “tu”, ci ceva mai bun. E sa produci un creator.”

despre casnicie:

“Casatoria n-ar trebui sa fie o inchisoare, ci o gradina in care se cultiva ceva mai bun. O relatie ideala in casnicie exista numai atunci cand nu este necesara pentru supravietuirea fiecaruia dintre parteneri. …pentru a avea o relatia complexa cu altcineva, trebuie sa ai mai intai o relatie cu tine insuti. Daca nu putem cuprinde propria noastra singuratate, il vom folosi pur si simplu pe celalalt ca pe un scut impotriva izolarii. Numai atunci cand vei putea trai ca vulturul- fara nici un public, de nici un fel-te poti indrepta cu dragoste inspre altcineva; numai atunci poate sa-ti pese de cursul existentei celuilalt”

Si totusi, plansul acestui mare om, s-a descatusat la amara constatare ca nu va exista nicicand posibilitatea unei relatii autentice cu o femeie. O pierdere asumata si sursa de foc creator, poate, pentru ce ne-a oferit ca opera.

 

Sursa foto: aici

August 3, 2016
by admin
0 comments

Strigat uitat intr-o gara

Vreau să te uitOamenii zambesc sa fie lasati in pace

E mai nimerit sa-ti destinzi buzele

si ochii a zambet

Si sa-ti sigilezi inima trist inauntru

Fara sa stie nimeni.

Decat sa te etalezi ca-n talcioc

Si sa fii batut c-o pana pe umar.

Pentru ca-n consolarea aceea goala

Invinge glorios singuratatea pura scuturata de clisee.

 

N-am sa uit niciodatalacrimi-a182992991

Golul acela zamislit intre mine si tine

Atunci, in gara pustie

cand iti strigam-ncremenita-n tacere

sa prinzi din urma ulimul meu tren

Ca sa te-asezi la un taifas

Cu singuratatea-mi stinghera.

In urma mea golul s-a inaltat ca un zmeu de plumb

In inaltul inimii mele.

De-atunci pesemne ca la fiecare tipat de tren

Inima-mi da sa sa zboare inafara

Pesemne,

Spre golul neimplinirii noastre.

 

Sursa foto 1: aici

Sursa foto 2: aici

June 23, 2016
by admin
0 comments

Cine s-a nascut primul?

Inainte de culcare, cand toate se astampara, si oameni si pasari si animale si plante,  numai masina de gunoi mai bantuie, copiiilor li se deschide apetitul de spovedanie.

Spovedania nu tine mult:

-“Azi, noi am mancat mamaliguta cu branza si supa si prajitura cu mar si…atat!

-Si ce-ati mai facut dupa ce ati mancat?

-Am iesit afara, ne-am intors, ne-am spalat pe maini si dup-aia am mancat.

Ma-ntreb asa fugtiv- oare fi-miu- asta mic are o fixatie cu mancarea? dar ma linistesc cand o intrerupe pe sora-sa si tine sa adauge ca pe o informatie extraordinar de proaspata si surprinzatoare:

-Stiai ca mama lui Nati Gomobos lucreaza muuult?cel mai mult?

Ma linistisem asadar si cu absenta mea de acasa. Nu eram deci, cu siguranta in topul ierarhiei mamelor ce petrec ore suplimentare la serviciu.

Adnana ma intreaba cu un aer de maturitate:

-Dar ziua ta cum a fost?

-Pai a fost bine. M-am intalnit cu oameni, apoi am discutat niste evaluari despre oameni…

-Ce-nseamna evaluari?

-Atunci cand oamenii sunt studiati ca si caracteristici si comportament? Si spui despre un om ca este ca este: harnic, de inredere, dominant..

-Ce-nseamna dominant?

-Atunci cand cineva ii conduce, cumva pe ceilalti si le controleaza ce sa faca, cum sa faca..

-O, dar asta nu e frumos, nu? fiecare trebuie sa gandeasca singur, nu?

Dar sirul intrebarilor e intrerupt de Roland care are o revelatie, cel mai probabil pe fondul dorului de masa-mare:

-Mami, asa-i ca mamae l-a facut pe Doamne- Doamne?

Radem de ne prapadim. El se bosumfla ca nu-l intelegem. Adanana imi traduce:

-Roland vrea sa zica ca mamae e atat de batrana ca Roland crede ca s-a nascut prima.

Si pentru ca el se simte inteles, continua, pe logica lumii lui miniaturale de copil de 4 ani:

-Da, mamae s-a nascut prima, apoi, tati, apoi mami, apoi Adnana, apoi eu si dup-aia Mau.

Si cu lamurirea aceasta ne cuibusiram toti multumiti. Masina de gunoi isi termina treaba intre timp iar racoarea noptii ne insoti treptat pe taramul viselor.

 

June 9, 2016
by admin
0 comments

Crezul copilariei

tumblr_mld9d6rmBT1s6rlt8o1_1280

Se perinda verile pe rand

Ca-ntr-o clepsidra gigant.

Sotroanele se preling ca un gand

Fostii copii isi iau adio galant.

Stingheri, vor zidi pe-o banca iubirea

Strigand, vor lupta vertical pentru visele lor indraznete

Caietul albastru isi va ivi mistuirea

In valvataia unui apus de tinerete.

Se perinda toamnele pe rand

Ca-ntr-un carusel perpetuu de premise.

Ilene Cosanzene, printi, zmei concurand

Se-ntorc mai intelepti ca ieri in culise.

Din povestile lor calde, aburinde

Se nasc ere glaciare-mpietrite-n tacere.

Ilene, printi, zmei trudind milenar pentru merinde

Pasesc in sotron, incordati, dar c-o reala placere.

Se perinda iernile pe rand

Ca-ntr-un zbor halucinant cu fluturi.

Rosturile vietii cautand,

-Uiti, ca-ntr-un tabu, suflete sa te bucuri.

Din cartile bune, din povestile albastre

O mare de incantare as incropi

Si-un crez vertical spre astre

Sa va cheme-nspre voi, totdeauna, copii!

Se perinda primaverile pe rand

Ca-ntr-o izbavitoare- mpacare de nou inceput

Se-nfiripa un acord de vioara  plapand

Si-un linistit elan, mai ieri,  de neconceput.

Sotroane, fulgi de zapada si flori

Roiesc in anotimpuri perene.

Stejarii batrani, iubiri zidite-n fiori

Si crezul meu, azi:

Ca exist!

Mult prea devreme!

May 1, 2016
by admin
0 comments

Bucurii simple si nepretuite

p_grigorescu4“Fapte” au plantat pe nepregatite pe malul Somesului niste corpuri de lemn, de-o forma pe cat de ciudata, pe-atat de atragatoare in scop de taifas ori de hirjoana pentru pusti.

Cuibarita in scobitura unei astfel de forme m-am trezit calatorind pe-un alt taram. Taramul bucuriilor simple. Si pe cat de neasteptata a fost calatoria asta  a mea, pe atat de surprinzatoare a fost redescoperirea acestui taram unde memoriile afective isi modeleaza cum vor ele nestemate si castele de emotii pozitive.

Recunosc, am profitat si de joaca in tihna a copiilor ce se rostogoleau prin iarba, savurand din plin dulcea libertate a zbenguielii in aer liber. Asa ca ne bucuram toti trei de rastimpul acesta de libertati fara sa ne pese de reguli, restrictii ori judecati.

Cheia catre taramul spre care urma sa calatoresc cred ca a fost o mare recunostinta pentru ceea ce este. Imprejurimile acestea, incredibil de armonios intalnite: mirosul apei, jocul luminilor in penajul ratelor pentru care am iesit azi, sa le hranim; bancile randuite pe mal, ce invita la contemplare, parcurile verzi unde poti alerga, poti supraveghea linistit jocul copiilor si o mare liniste si echilibru intre toate formele de relief ori opera omeneasca, ca si-ntr-o oaza in care salbaticia a permis sa fie imblanzita atat cat sa nu miroasa a comercial…inca.

Aici e acasa-ul copiilor mei, mi-am zis. Un acasa in plin oras civilizat si totusi atat de natural- cu mult verde, miros de apa, chiar si-o fasie de plaja, piste de alergare ori de ciclism. Si pe acele maluri imbracate in iarba, ei se rostogolesc acum, aceleasi maluri pe care-si faceau un fel de derdelus cu saniile asta iarna…Aici este copilaria lor. Din aceste culori, mirosuri, si senzatii isi vor constitui ei memoria afectiva ce-i va insoti toata viata in tot ceea ce vor iubi, intreprinde si visa. Din acest miros de Somes, umbre de parc, textura de iarba isi vor constitui iubirile, uitarile, renuntarile sau curajul de mai tarziu.

Si-asa am intrat in taramul memoriilor mele afective. Si-asa mi-am accesat cu ochii inchisi, scaldata de lumina blanda a soarelui, in scobitura acelei forme de lemn, cele mai semnificative amintiri despre cum simteam lumea la varsta lor intr-o alta zona, desigur, acasa, in Baragan.

Una dintre ele este noaptea, la lumina unui felinar, cu lumina calda prin care, fulgi mari de nea, venind navala, hotarati sa se astearna si sa-mi bucure obrajii de atingerea lor proaspata si jucausa. A fost un fel de prima intalnire cu cerul, acolo in lumina calda a unui felinar.

Apoi , e despre un lac. Un lac proaspat construit dintr-o ploaie bogata de toamna. Am iesit dupa ce ploaia s-a astamparat. Inaintam agale cu cizmele de guma prin aceasta imensitate de apa si -am simtit treptat cum intru intr-o noua realitate in care zgomotele satului raman undeva in fundal si sunt doar eu si senzatia aceea de imensitate fara granite.

Mai e ceva din aceeasi gama cu copacii. Mi-amintesc doua fragmente despre asta.

Adeseam imi placea sa evadez mergand cu bicicleta departe de sat. Imi luam mainile de pe ghidon si priveam inspre varfurile plopilor ce-si uneau capetele semete deasupra drumului. Era o senzatie de inceput de zbor.

Apoi , liziera de la marginea satului. Care n-a durat prea mult. Nu stiu de ce. Mi-amintesc foarte vag, senzatia de intuneric proaspat si verde inchis. Era un vis real. Un fragment de padure in arsita unei campii monotone in Baragan.

Senzatiile acestea si inca cateva compun peisajul copilariei mele interioare, tineretii mele eterne. Ca un tapet ireversibil al peretilor sufletului meu. Cu cat ele se fauresc mai devreme, cu atat sunt mai stabile si de nedeslipit.

Ma gandesc, astfel, la copiii nostri. La lumea lor din interior. Ea se compune acum, cu fiecare senzatie noua, imprimabila acolo in sufletelele lor… Si ele vor capata un nume mai tarziu in viata lor de adulti.

Mi-as dori ca Acasa-ul lor sa fie cat mai primitor, bogat in culori si camara de simturi de amortizare pentru caderile si urcusurile de mai tarziu.

De-asta sper sa fie mult joc in aer liber si cat de putin prilej de prizonierat in paza televizorului.

 Sursa foto: aici

%d bloggers like this: