Scrisul ca terapie?

Nu stiu exact care este publicul meu in totalitate. Banuiesc doar, cam cine citeste si cam ce efect are scrisul mei asupra majoritatii.

Dar acum simt o neintinata chemare sa va comunic direct si fara dantelarii de ce scriu.

Scriu pentru a da nume la  vibratiile mai intense determinate de tot felu de pretexte externe: culori mai altfel, mixaje de scenarii din capu altora, rasete cristaline de copil, vise, nostalgii…in speta reflexii ale relatiilor interumane.

Cred ca mai scriu pentru ca se zbat in mine idei contrastante aferente unor roluri conflictuale cum ar fi:

-sunt fiica unor tarani muncitori la CAP si mai sunt(sau mi se cerea sa fiu) cea care da sfaturi unor lideri de echipe din nush ce companii sofisticate

-sunt fata simpla care a invatat la scoala pentru a uita de problemele de acasa si sunt(sau mi se cere sa fiu) stapana pe expertiza in domeniu

-sunt mama si fiica

-sunt sotie si iubita

-sunt coechipiera si concurenta

-sunt pragmatica si visatoare

Dar cel mai puternic contrast il resimt intre o tacere absurda de care eram capabila candva si flecareala de care-s capabila acum.

Oameni, intamplari au ramas in mine cu caracteristici distincte imprimate pe persoanalitatea mea fluida, facil de modelat.

Si scriu pentru ca ma caut!Oare unde oi fi?Ma uit instinctiv la Adnana care doarme la ora asta. Oare acolo, sunt?

In orice caz, solutia  asta cu scrisu comporta ceva riscuri: nu o data mi-am urcat in cap oameni dragi care-au citit si au crezut exact ce nu as fi vrut sa creada.

Adica nu e jurnal ce scriu, e reflectie a ceea ce se intampla in zona mea de actiune.

Sa fie clar, nu imi povestesc viata p-aci!

Ci ma joc cu niste simboluri. Cant niste stari. Pictez niste fragmente de liniste. Exersez vocalize din metafore si epitete. Uneori is prea stridente, alteori prea joase. Dupa cum pot si io si dupa cum imi permite programu de mama…

Dar daca unii dintre voi cititi ca sa imi cititi viata, foarte bine. Ma bucur si apreciez interesul. Insa, (vorba unei prietene) n-as vrea sa ma confundati cu OTV-ul.

Poate aveti dreptate pana la urma. Ar trebui sa fiu ori mai prozaica, ori mai abstracta. Sa ma inscriu intr-o tendinta.

Povestire si meta-povestire…Om vedea.

Va multumesc tuturor celor care treceti pe aici.

Cu bine, dragii mei cititori!

Din pacate, mi s-a intamplat, nu o data

Scriu si pentru a da un sens ragazului din zi, in care doarme Adnana.

Scriu pentru a

Please follow and like us:
This entry was posted in Prezentul ne-efemer..., Uncategorized. Bookmark the permalink.

7 Responses to Scrisul ca terapie?

  1. Satirikon says:

    Cel mai important e sa scrii pentru tine. Sa stii ca poti sa te exprimi chiar daca te citeste sau nu careva. Punand pe o foaie (in cazul asta pe blog) ceva ganduri inseamna ca ai putinta sa impartasesti si altora din gandurile tale fara sa iti fie teama de ceva.

  2. Satirikon says:

    Cel mai important e sa scrii pentru tine. Sa stii ca poti sa te exprimi chiar daca te citeste sau nu careva. Punand pe o foaie (in cazul asta pe blog) ceva ganduri inseamna ca ai putinta sa impartasesti si altora din gandurile tale fara sa iti fie teama de ceva..

    • floungureanu says:

      Satirikon, de acord cu tine, e important sa scrii pentru tine, dar atunci de ce este necesar un blog?atunci te opresti la jurnalul clasic. Eu te-as contrazice si as spune ca cei mai importanti sunt cititorii. In functie de ei iti modelezi scrisul. Nu?

      • Satirikon says:

        Ei pot doar sa iti ofere impulsul. Eu nu scriu in functie de ei, ci de ceea ce imi trece la un moment dat prin filtrul ratiunii.

      • floungureanu says:

        Ok, dar de ce i-ar interesa pe ei durerea mea de cap, pentru care sigur am o explicatie rationala?
        Impartasesc cu ei eventual un tratament pentru sau o ipoteza despre cauze posibile….adica prelucrez asa cum spui tu filtrez in functie si de ceea ce stiu eu despre nevoia cititorului.

  3. Maria Postu says:

    Capacitatea de te deschide spre ceiolalti, de a lasa sa se vada ce vrei si cat vrei este o mare calitate.Desigur, cine ar confunda un blog cu jurnalul, ar gresi. desi exista si asemenea bloguri dar nu nume fictive, cred sai denumiri foarte inspirate si misterioase. Cititorii se apropie de un blog din mai multe motive:la place sinceritatea celui care scrie(atata cat este, a ascunde ceea ce vrei, nu e minciuna), tonul amical, faptul ca nu sunt tratati cu aroganta sau falsa politete si curatati doar pentru voturile lor, raspunsurile la comentariile primite.Acesta e un element foarte important.Mie mi se pare efectiv o maaaare impolitete cand cineva iti comenteaza, isi spune parerea iar tu il ignori.Desigur, poate gresesc.

    • floungureanu says:

      Maria, sincer nici eu nu mai stiu uneori cat e bine si cat nu sa te deschizi…uneori scrisu mi-o ia inainte impulsionat de tot felu de stari. De-asta e un permament freamat acolo: uneori as fi vrut sa-mi iasa mai instructiv, mai constructiv, alteori mai artistic….niciodata nu e bine.
      Dar ma hranesc cu comentariile. Asa ca multumesc!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *