Drumul spre Acasa

Primul
drum spre …spre ce?

Nici eu nu stiam. Suieratul
lugubru al trenului, mirosul de carpati de pe hol, acordeonul vreunui tigan
zgribulit, glasul pitigaiat al unui cersetor razlet in noapte:”Samanta,
covrigei avem!cine mai pofteste, cine mai doreste?”

Gara Barbosi la ora 5 dimineata
invaluita in ceata, miros de caine ud, atmosfera presarata cu peisaje
naturaliste apartinand gandacilor forfaind dinspre peron inspre cainii schiopi
si invers…

Suflet inclestat, strans mecanic
de patima unui arc stricat si nevazaut. Intrebari uriase fara raspuns forfoteau
din stomac spre creier inapoi: oare fac bine ca plec?oare de ce senzatia aia
lipicioasa si rusinoasa cand ea mi-a sarutat mana pana la cot, strigandu-mi,
implorandu-ma „Nu pleca!”

O noua, a 10-a tigara aprinsa de
pe la 3 dimineata cand sunase ceasul strident in casa goala si stinghera .Macar
ea tigara e constanta. Ea ramane fidela. Chiar daca se stinge si cade printre
suratele mii de pe peronul cu gandaci.

In rest, o data ajunsa in Cluj, (orasul
ala cu cladiri vechi, burtoase asemeni burghezilor fara griji, fara mame
internate in sanatorii, fara grija carcalacilor sau a banilor, sau a ….singuratatilor
efemere sau nu) isi inchipuia ca va trebui sa schimbe totul.

Grimasa de tristete adapostita in
cuta timpurie de pe frunte se va fi transformat in zambet cristalin de
adolescenta in primul an de facultate.

Cu fruntea lipita de geamul rece,
lasa in urma case, livezi, dealuri, gari si o data cu ele: copilaria sufocant
de scurta asemeni diminetilor prea timpurii, mama stingher asteptand la un geam
de spital asteptand sa vina cineva sau poate chiar acest tren sa se intoarca….

Pe nesimtite lumina specifica
orasului universitar imprastie sperantele de intoarcere. Peronul incredibil de
curat, fara mucuri de tigara, fara….se derula pana la primul chiosc unde nu
se dadeau tigari la bucata si nici lame orbit. Asta insemna ce?ca tre sa ai
minim x lei inmultit cu 20 bucati de tigari ca sa te poti capatui cu fidela
prietena.Dar gandaci nu erau. Si nici nimeni sa te intrebe:”ce mai faci”incotro?”ti-i
foame?”ti-i frig”-mult timp de acum inainte.

Au trecut anii cu examenele de
rigoare. Tineretea si vigoarea au invins de fiecare data intemperiile
vremurilor meditate indelung cu fruntea lipita de geamul trenului  spre casa si inapoi.

Batrana mama s-a impacat cu
asteptarile lungi si vacantele tot mai scurte; si-a presarat singuratatea cu
scrisori povatuitoare si surogate de bucurii. Iarna facea carare pana la poarta
in omatul gros ca sa arunce o privire pe ulita unde copiii veneau din orase mai
apropiate la parinti.

Pe butucul robust sub nucul cel
batran, cu mainile asezate in poala, cu ochii atintiti spre poarta veche
spalata de ploi si astazi mai asteapta sa se mai intoarca si copiii ei acasa.
Macar o data pe an.

In Cluj e toamna. Locuitorii
orasului merg la mall, la cinema 3D, la conferinte si teleconferinte. Pe terasa
in pauza  se dezbat problematici despre
stresul profesional, eficientizare, indici de performanta (chipiai, chipier
etc). Printre slide-urile derulate de videoproiector, icoana mamei batrane
asteptand imi strange inima si-o tine asa pana la primul telefon spre seara: „Ce
mai faci, maicuta draga?suntem bine, sanatosi!matale?”

Si in timp ce usa apartamentului
inchiriat se deschide, ochii scruteaza zari nestiute. Si in timp ce mintea
fabrica scenariul mult visat al unui ACASA comun cu nuci batrani si gradini in
apartamentul inchiriat pentru mama, sufletul se intreaba:”unde esti copilarie
cu padurea ta cu tot?”

In marele vis
un suflet ascutit ca stanca pe alocuri goneste intr-un tren posibil sa treaca
peste prapastia dintre cele doua lumi spre un loc cu gradina ,nuc, sala de
conferinta la un loc.

Dar mai ales un loc  unde sa dau zapada, sa tai lemne, sa vopsesc
poarta, sa scutur colbul, si sa spun” Am venit Acasa, mama!” sau „Te-am adus
Acasa, mama!”

 

http://www.youtube.com/watch?v=2xi_XEUZOK4

 

 

Please follow and like us:
This entry was posted in Prezentul ne-efemer.... Bookmark the permalink.

5 Responses to Drumul spre Acasa

  1. Pingback: Poveste de vis (14) « Blogul lui Teo Negură

  2. Satirikon says:

    Tu ar trebui sa scrii o carte, un jurnal, ceva memorialistica. Adica e impresionant modul cum manuiesti cuvintele si expresiile. N-am prea vazut pe net cel putin. Asta pentru ca orice literat care-si face blog, arunca ceva versuri insipide si se considera artisti.

    • floungureanu says:

      Ooo, Satirikon, sunt foarte generoase laudele tale…In real life, te-as fi intrebat: zi repede ce vrei de la mine?Glumesc.
      Da, am promis candva ca voi scrie o carte. Si sper sa onorez promisiunea aceasta pentru cat va mai fi in viata.
      Multumesc!

  3. Pingback: Vis « Cristian Dima

  4. Pingback: La mulţi ani, Teo Negură! « Cristian Dima

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *