Daca stai si te uiti atent in jurul tau ca fiinta imperfecta, totul depinde de ACCENT.

Obtii ceea ce ai ajuns sa stii ca vrei sau nu in functie de accentul pe care-l pui pe multitudinea de realitati care ti se deschid pe unitate de timp.

Ai stabilit o conexiune optima cu o entitate, eveniment, situatie in functie de accentul pe care l-ai folosit in raportarea ta la acea conexiune.

Accentul poate fi inteles pe de o parte ca si leitmotivul vietii cotidiene, sau pe de alta parte ca tema secolului acesta schizofrenant pe care il traim.

Suntem bombardati de accente, estompam, evidentiem accente, selectam si ignoram accente. Exista perioade in viata unui om cand pui accent pe carte, exista perioada in viata unui om cand pui accent pe sentiment, exista perioada in viata unui om cand pui accent pe depasire de limite intr-un anumit domeniu, exista perioade in viata unui om cand pui accent pe ce a fost, exista momente cand vrei sa schimbi accentul.

Cand si de ce vrei sa iti schimbi accentul?

• Cand sesisezi o lume intoarsa cu susul in jos…

• Cand accentele dominante iti dau revelatia ca ai dormi de multa vreme…

• Cand iti amintesti ca nu ai folosit toate resursele pe care le detineai ca sa incepi sa devii ceea ce esti.

Interesant este atunci cand vrei sa schimbi accentul si mai esti si o persoana accentuata…atunci sa vezi posibilitate de a te dezintegra in bucati.

Era odata, intr-un satuc de campie o fetiscana tare nazdravana asa de felul ei care credea ca s-a inventat lumea odata cu ea, adica ea credea ca accentul in cazul ei este unul constant, suficient de dinamic si de automatizat incat sa nu mai trebuiasca sa lupte ea in vreun fel sa-l schimbe cand era sa treaca pragul de la adolescenta la prima tinerete.

Si, stiti ce s-a intamplat? A reusit sa-si imortalizeze pe o anumita perioada accentul pe a se adapta, pe a se deschide, pe a se modifica la climat, intemperii, contexte, oameni.

Era in interiorul ei o sete nebuna de somn al constiintei, de linistire a rectiilor la reactiile oamenilor. Si a inteles ca nu poate dormi, ci, dimpotriva trebuie sa fie atenta si sa se modifice in functie de ceea ce se cere din exterior.

Numai ca cei care cer, sunt in diferite etape de schimbare a accentelor si modificarile induse din exterior desurubeaza, dezasambleaza un om fara accente. Si astazi mai crede inca in  nevoia  de axiome, de constanta, de ceea ce oamenii normali, adica cei care pun accentul spun: eu asa sunt, eu asta vreau, eu iti cer asta…

In fine, a continuat sa soarba din seva tuturor copacilor seculari, intalniti in drumul sau spre un accent, a cules si ea roade din cultura eforturilor sale inspre tinte familiare: examene de scoala, de viata, de relatii…pana cand a constatat ca nu…se poate opri la nici un accent care sa-i opreasca vartejul gandurilor.

Si aici vin sfaturile, sugestiile celor multi cu accente incisive, de altfel interesati de constitutia ei modificabila inspre a le fi pe plac.

Si a observat ca oamenilor chiar le place sa dea sfaturi, sugestii si chiar sa isi plece urechea la crampeiele ei de filosofeala searbada si nefunctionala.

Intre timp satul de campie a ramas departe la inceputul unui drum de sacadante modificari…si este punctul in care nevoia de modificare a luat fiinta pentru ca ceilalati munceau, radeau fara sa caute sa opreasca accentul pe care il puneau in sapa din lemn, in biserica micuta si statornica ca o pasare ce zaboveste prea mult inainte de iarna.

Exista nostalgia de a fi ramas asemeni lor celor din satul de campie, cuminti, cu crisparea caracteristica taranului care n-a zarit muntele, in schimb a tanjit sa isi cultive pamantul sarac si uscat pentru ca asta era singurul lui pisc atins vreodata.

Cu accente sau nu…uitam sa fim copii; de multe ori si catelusul de plus sau falfaitul unei aripi de pasare nevazuta ne stau fundament la credinta ca jocul este spatiul in care miniaturizezi si recreezi inceputurile lumii acesteia.

Cu accente sau nu…uitam ca usurarea oferita de catre tastatura ce a inlocuit stiloul are ca si revers pierderea mirosului de hartie ingalbenita de catre batranul timp.

Cu accente sau nu…uitam ca puterea nu inseamna sa stii sa vorbesti cel mai mult, ci sa asculti si sa vorbesti apoi.

Cu accente sau nu…uitam sa mai zambim veritabil pentru ca business world-ul acesta tumultos si gaunos din Romania te accepta cu conditia primara sa zambesti cu dinti stralucitori sau nu, la orice fiinta ce iti poate oferi sansa unui contract de colaborare.

Accentul este important in masura in care ai ajuns sa cunosti lupta acerba de a te modifica dureros pe tine insuti spre a te face util lumii asteia in vreun fel. De-abia de acolo, incolo incepe sa aiba rost si sens sa pui accentul pe …a-i ajuta pe ceilalti sa devina ceea ce sunt, de exemplu.

*

Cred ca exista o sincopa in natura umana in care nu e cazul sa mai pomenesti de accente: si anume linistea, cu tot tabloul complet: sunete cosmice, gol mental (de care sunt capabile, zice-se doar geniile), senzatie ca esti ancorat intr-un spatiu imens, deprivat de stimuli de orice fel…

Cineva spunea ca problemele omenirii pornesc de la faptul ca noi oamenii iesim din casele noastre…eu as completa la asta cu momentul de cand incepem sa dorim. Sa avem vise, sperante, sa ne purtam ca niste mici zei: trebuie sa realizez obiectivul asta, trebuie sa ma respecte colegii mei, trebuie sa ma iubeasca el sau ea…