Omul frumos si barca mea

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Te lupti intotdeauna sa duci barca la mal dupa o zi plina de intemperii mai mult sau mai putin intense. Cateodata, chiar daca ti-e greu s-o spui, seninul unei zile te inunda cu tinerete si putere de a visa.

Vaslele par sa se urneasca mai usor cand intalnesti oamenii aceia umili in calea furtunilor de peste zi, dar mai ales sfiosi in fata splendorii unui apus sau rasarit. Sfiosenia propriei nimicnicii in fata maretiei lumii si totodata sfiosenia individului-copil ce apartine si se contopeste cu pamantul-mama.

Cunosc cativa oameni dintr-acestia. Pe unii dintre ei am norocul sa-i intalnesc aproape zilnic in drumul meu spre mal.

Si de fiecare data ma intreb de ce imi este atat de necesar contactul cu linistea lor colosala din privire. Si, n-am cum sa nu ma intreb care sunt ingredientele acestei impacari cu sine, cu ceilalti, cu fortele vazute si nevazute.

Nu vreau sa tulbur nicidecum aura de bine si frumos, intrebandu-i direct. E mult mai placut sa inchid ochii cand cobor din barca la apus si sa imi imaginez praful de stele pe care-l presara ei in gandurile si simtirile lor. Imi place sa cred ca este vorba acolo despre puterea de a indura ce a ramas aproape neintinata, dar mai ales despre constiinta propriei efemeritati in aceasta lume. Acesti oameni trec fara sa faca zgomot. Fie ca au voce sau nu, prezenta lor parca iti alina sufletul cu sunete vii si autentice.

Si imi mai place sa cred, desi is pure speculatii cand e vorba despre constitutia sufletului omului frumos ca :

-a inteles rostul lui in aceasta lume sau cel putin a incetat sa se mai intrebe

-si-a pecetluit razvratirile cu sine si si le-a pus intr-un cotlon al mintii numai de catre el stiut

-a inteles legatura profunda intre fiintele si intamplarile de pe aceasta lume

-a incheiat lupta cu ceilalti fara sa se intrebe cine e invingator

-priveste raspicat si iubeste tot ceea ce este si devine azi si de-acum incolo…

Totdeauna mi-am dorit sa ajung o batranica inteleapta, senina si sa ma bucur chiar si in eventuala-mi singuratate de toate cate au fost, dar mai ales cate vor fi in prezentul de atunci.

Imi fac palmele streasina deasupra fruntii si inteleg ca soarele e inca sus, iar oamenii senini is pe aproape.

Voi ii aveti aproape?

 

Please follow and like us:
This entry was posted in Prezentul ne-efemer.... Bookmark the permalink.

One Response to Omul frumos si barca mea

  1. Pingback: polimedia.us/fain/

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *