Oamenii din sufletul meu


Am 31 de ierni de cand am indraznit sa bat la poarta lumii. As, varsta nu se spune, ma trase de maneca, fitzoasa din mine.
Dar e important de stiut in incercarea de a-mi afla varsta intelepciunii de a trai, de a simti toate cate imi sunt date.
Am avut si am inca o inclinatie deosebita inspre a descoperi oameni. Oameni am zis, nu locuri, nu animale, nu preturi de case, nu tehnici de negociere.
Insa pentru acest scop, al cunoasterii oamenilor, trebuie sa cunosti mai intai si locuri, si animale si preturi de case si tehnici de negociere dar mai ales sa inveti sa nu te miri in fata diversitatii. Adica sa accepti ca acesta diversitate este si n-ai putea sa o cuprinzi cu mintea peste noapte.
In ultima vreme nu stiu ce din mine ma tine in loc cu ochii larg deschisi catre oamenii ce reusesc sa aiba explicatii finite asupra vietii.
Practic vorbim aici despre oamenii ce dobandesc foarte usor certitudini.
Numai ca oamenii acestia cu certitudini sunt de doua feluri la randul lor.
Cei care parcurg un drum lung, labirintic, plin de intrebari si dileme, atenti la toate contrargumentele ce le-ar putea infirma teoriile. Ii recunosti dupa chibzuinta cu care isi aleg cuvintele spre a explica o stare de fapt. Sau dupa garantia pe care ti-o ofera legat de veridicitatea unei informatii. Sau dupa sinceritatea cu care isi afirma dualitatea fata de un aspect al vietii. Asta din urma imi pare a fi cea mai importanta. Adica, ei nu vor afirma niciodata : “mie nu-mi place sa mint” sau “eu detest fumatul”sau “tinerii din ziua de azi sunt lipsiti de bun-simt” sau “oamenii sunt rai” sau “trebuie ca copilul meu sa fie cuminte” etc. Cu alte cuvinte, ei nu sfideaza interlocutorul etalandu-si lentilele lor in alb si negru.
Exista cea de-a doua categorie de oameni ce au deja certitudinile croite in buzunarul de la geaca de blugi ori de stofa depinde de trend sau de cum bate vantul. Ei stiu intotdeauna de ce si pentru ce se intampla un lucru fara sa aiba vreo indoiala in aceasta privinta. Ii recunosti in primul rand dupa atitudine: foarte fermi si siguri in raport cu cei pe care ii percep mai slabi. Ei iti spun clar: “eu nu mint niciodata”; “eu nu suport prostia”; “femeile sunt perverse”;”trebuie sa ai tupeu in ziua de azi”;”trebuie sa fii tare in clontz”; “zici ca popa si faci ca tine”. Cu alte cuvinte sunt plini de certitudini. Si retetele lor de succes functioneaza adesea. Ei par mai adaptati decat “dilematicii” prin simplul fapt ca isi pot schimba foarte usor “certitudinile”, adica si le vor updata cum ar zice ei. Zic par mai adaptati pentru ca succesele lor sunt focuri de artificii ce se sting imediat cum vecinul lor isi cumpara o gresie mai aspectuoasa.
Sper sa nu gresesc(dilema) dar complexitatea lumii in care traim nu poate fi o lume care sa se preteze certitudinilor avute la buzunar.
Insa subiectul nu este despre cine e mai intelept si cine nu, ci despre fascinatia mea de a privi siguranta unor oameni atunci cand vorbesc despre teoriile lor despre viata.
Sigur ca este functional si adapatabil sa detii cateva axiome despre viata, insa unora le place sa creada ca toata lumea se reduce la o simpla aritmetica in care 2 ani de fericire anuleaza 2 ani de suferinta, de pilda.
Nu stiu, dar am o vaga senzatie ca mesajul nu este foarte clar.
Permiteti-mi sa mai incerc.
Oamenii din sufletul meu sunt oamenii care au dileme. Si mai ales cei care nu se jeneaza sa le verbalizeze, aratandu-si adesea slabiciunile, dualitatile “ieri credeam ca cerul meu e albastru, astazi cred ca e rosu de-a binelea”;
oamenii din sufletul meu ma privesc si pot spune “nu imi place cum ai pus problema in x moment”;
oamenii din sufletul meu pot afirma curat ” nu am inteles o iota din cartea asta”;
oamenii din sufletul meu pot spune ” e vina mea; n-ar fi trebuit sa zic asta”;
oamenii din sufletul meu “ma vad” cu aproape toate cotloanele sufletului meu si mai curate si mai umbrite si mai colcainde in mizerii si imi place sa cred ca si eu “ii vad” la fel de complet si profund.
Sunt fericita.
Pentru ca oamenii din sufletul meu exista! sunt reali; ii pot auzi, intalni din cand in cand, poate mai rar decat mi-as dori si mai ales ii pot imbratisa.
Si e tot ce conteaza!Chiar daca ,nedilematic stiu, ca un cotlon al fiintei mele va ramane “interzis”, imposibil “de vazut”, pentru ca asa e sa fie cu natura asta complicata a fiintei umane.
Un an cu intamplari digerabile, noroc si iscusinta in a izbavi catre o liniste binemeritata, oamenilor dragi din sufletul meu!

Please follow and like us:
This entry was posted in Prezentul ne-efemer.... Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *