Prima criza de nervi a Adnanei

Desi a trecut mai bine de o ora de la “nu stiu cum s-o chema” iesirea fetitei mele, imi simt inca sufletul inclestat intr-o capcana nevazuta. Incerc toate posibilitatile avute la indemana, inclusiv pe aceasta de a scrie despre, sa inteleg.
Asa ca voi reface pas cu pas antecedentele a ceea ce s-a intamplat azi.
Au fost vreo 3 zile in care fetita mea a fost mai cuminte decat alte dati, in ciuda faptului ca nu am mai scos-o afara din cauza vremii pe de o parte si a unei raceli, pe de alta parte.
Ne-am inteles de minune. Desi are doar 2 ani si 3 luni, am pus la bataie acuarelele mele din “tineretile in care ma delectam pictand” si a fost foarte incantata sa tina pensula in mana si sa obtina ea atatea efecte cromatice intense si mult mai fluide decat clasicele creioane colorate. Apoi am exersat conturatul diferitelor obiecte, decupatul si lipitul.
A fost tare interesant si pentru ea si pentru mine sa savuram impreuna astfel de activitati in casa. Noi care de obiecei bateam strazile in lung si in lat de dimineata pana seara(nu chiar).
Azi, dupa o pregatire cam lunga pentru a iesi din casa, caci se cerea a termina cu aspiratul prin casa, gatit, alaptat Roland si alte alea, ne decidem sa ii lasam pe mamae cu Roland in fata scarii iar noi sa purcedem la niste magazine.
Si acu incepe distractia! o vanzatoare cam buclucasa se pune pe prezentat diverse jucarioare si accesorii fetei mele de 2 ani si 3 luni, repet. Acu tre sa scot in prim plan nabadaiosul pistol cu baloane de sapun. Deci toate ca toate, hai ochelari de soare, mingiute, bratarele, brobodele, dar toate pana la baloanele de sapun. Adnana si in somn sufla la baloane. Vorbesc serios!n-am vazut un copil mai ahtiat dupa asa ceva!de la 1 an si 3 luni ea sufla la baloane cam 20-30% din zi cu o pauza de o iarna cand uitase de ele. Ei odata pistolul aratat, am inspiratia sa o rog pe cucoana sa ni-l monteze si sa ni-l dea functionabil. Numai ca dracia de jucarie, se incapataneaza sa nu mearga. Ma uit si eu pe schema, Adnana zice intr-una “bale, bale” intr-un final: Merge. Platesc cat face : 12 lei plus bateriile (Duracel, imi baga pe gat cucoana), 21 lei.
Ok. Nu dau sa ies din magazin ca Adnana zice :” Nu, bale”. Balele nu mai mergeau. Pesemne ca se udasera bateriile Duracel de la solutia vietii. In fine, cucoana se indupleca chiar si imbufnata sa imi de banii inapoi.
Iesim, una bucata mama despagubita, una bucata Adnana pagubita ca doar ce a fost deposedata de obiectul pasiunii ei. Asa ca tine-te Vitrometane (cartierul in care locuim) de urechi ca Adnana zice: baaaaaaaaleeeeeeeeee, baaaaaaleeee, si iar bale.
In fine, intram in alt magazin intreb de pistol de baloane. Nu are. Dar are baloane cu tub luuuung. Il ia in mana. Sufla, se umple juma de Vitrometan de baloane. E incantata. Ajungem in fata scarii unde mamaie il pusese pe Roland deja in carutul de papusi ca nu-l mai putea tinea in brate(alta isprava de-a mamaei).
Si Adnana se pune pe suflat baloane. Si sufla, si sufla si e toata numai freamat si tremura din toate incheieturile ca baloanele ei urca suuus, suuus pana in vazduh. Tin sa precizez ca are un fel aparte de a arata o astfel de incantare. E o incantare fara zambet. E ca o incrancenare. E ca o privighetoare fara pene colorate ale carei triluri sunt baloanele. Casca gura si tremura fara sa zambeasca, fara sa ceara confirmare. Oricum erau numai urale in jurul ei, si un baietel ce alerga sa-i prinda baloanele.
In concluzie traia cu toata intensitatea emotia izbandei de a-si fi castigat momentul suprem: sa sufle la baloane de sapun, si cu galerie bonus.

Numai ca programul e program, soarele-i sus, stomacele-s goale iar eu sincer nerabdatoare sa cam iau o pauza.

Moment de rascruce:”Adnana mergem in casa!”

Adnana zice :”Nuuuuuuuuuuuu” si “Nuuuuuuuu”, “Baleeeeee”, “Baleeeeee”.

Negociere: “Hai ca iti dau voie sa faci baloane si in casa, numai, hai, te rog, sa intram in casa!”

Ratare. Adnana mea nu vrea. O iau pe sus. Adnana intr-o mana si Roland in celalata. Mamaie ia bulenderele din carucioare si sfintul tub de baloane…pe care-l varsa pe scari. (“Si te-ai dus dulce minune…tub albastru, tub albastru”).

Scena de redat pentru cei ce vor sa faca copii: Adnana se tavalea in dormitor pe jos si trantea cu picioarele in usa de la sifonier(ce n-a scapat prea zdravana, cel putin o balama) si ulra de parca i-ai fi pus fier incins pe ea.

Fiind in premiera, primul instinct a fost sa ma razboiesc cu ea, sa o pedepsesc insa sufletul imi plangea. Pe bune, imi venea sa plang. Si ma gandeam, mamaaaa, dar parca in filme nu era asa. Mama se tine tare si-si pune la punct tzancul cand face, vezi, doamne, crize.

Dar mie de ce dracu imi venea sa plang si ma holbam la istericalele copilei mele care mai adineauri se bucura toata de dansul baloanelor de sapun.

Frate-su plangea. Ii era foame. Il iau in brate si intru in dormitor…greseala. Criza se inteteste.

Intr-un final o iau si pe ea in brate dar nu se lasa, se impotriveste. CE FAC?

O aman si ies sa incalzesc lapte. Poate o linistesc. SI, DA. Cu laptele s-a linistit.

Si a adormit.

Fusese prea obosita de entuziasm.

Tremuram inca.

Cum reactionez la criza viitoare?

Unde am gresit?

Care a fost cauza?

E firesc sa se manifeste asta?

E doar inceputul?

E gelozie?e alint?e neglijarea nevoilor ei?ce e?

Please follow and like us:
This entry was posted in Despre copii. Bookmark the permalink.

19 Responses to Prima criza de nervi a Adnanei

  1. Pingback: polimedia.us/fain

  2. Lotus says:

    Şi ce are că plânge şi dă din picioare? Dă-i pace să plângă până se satură. Când face nazuri din astea pe nişte chestii la care n-are dreptate, dă-i pace. Nici nu te arăta afectată de faptul că plânge. De ce o s-o compătimeşti mai mult, de aia o să plângă mai tare.

    Umblă toată ziua curu’ ei şi să nu te mire dac-o să ajungă o mofturoasă şi o să i se pară că i se cuvine totul. De fapt, din ceea ce descrii, probabil deja ai umblat prea mult după nazurile ei sau are o personalitate mai de regină mică aşa.

    Cel mai bine, întotdeauna gândeşte-te din perspectiva evoluţiei ei ca om. Ce atitudine o s-o ajute mai mult să crească spiritual? Eu unul nu pot înţelege părinţii care îi fac odorului toate poftele şi umblă tot timpul după orice i se năzare lui/eu şi apoi se miră când acesta, devenit adult, dă piept cu viaţa şi eşuează lamentabil.

    • Freud says:

      Ce copilarie trista ai avut..

      O solutie excelenta sa te razbuni pe copii pentru copilaria ratata.

    • Lotus says:

      De fapt am avut o copilărie foarte frumoasă. Cum de altfel au avut-o aproape toţi. Na, acum ce ne facem că ai dat-o în bară cu deducţia?

    • admin says:

      Ei, Lotus, in stilul tau familiar, apreciez povatza-tzi; invidiez de asemeni remarcabila sigurantza in a decide ce si cum trebuie reactionat(mai cunosc pe cineva) dar in fapte ii un picutz mai complicat; prima confruntare in a nu da este sa faci fata plansului, prima,,,

      • Lotus says:

        Dacă nu o să faci faţă plânsului o să vadă că merge aşa. Că plângând obţine ce-şi doreşte. Şi deja eşti la mâna ei. O educi într-o şantajistă de mică. Şi în timp ce ea nu are discernământ la vârsta ei, tu ai, şi eşti şi responsabilă pentru cum o formezi…

        Iubirea şi afecţiunea sunt una, îndeplinirea tuturor mofturilor e altceva. Să nu crezi că n-o să simtă diferenţa între ele. De exemplu, inclusiv când va fi mai mare, arată-i iubire chiar şi când o refuzi, nu fi dură ci armonioasă şi plină de afecţiune, dar fii fermă. Face minuni. Părerea mea.

  3. admin says:

    nu-i rau ce zici cu mofturile da’ ce facem cu criza? o ignoram?

    • Lotus says:

      Păi o dezamorsezi dacă poţi iar ideea cu deturnarea atenţiei mi se pare foarte ingenioasă. Copiii sunt foarte curioşi şi cum criza îşi are originea într-un capriciu de moment, dacă le trezeşti interesul cu altceva mă gândesc că da, vor uita repede. Asta fiind de altfel şi dovada că nu era decât o explozie de moment.

      Sigur, acea explozie are la bază nişte cauze psihologice, dar eu cred că tocmai un comportament echilibrat şi matur, în care nu se dau curs tuturor solicitărilor copilului (mai ales atunci când ele nu sunt fondate), este de natură să tempereze aceste cauze şi implicit crize pe viitor, poate chiar anulându-le.

      În concluzie sigur că încerci să stingi focul când apare, respectiv criza, dar eşti intransigentă în ce priveşte faptul de a nu ceda la şantaj, acţionând astfel şi la rădăcina ei, tratând simultan atât efectul cât şi cauza. Nu?

      • floungureanu says:

        Da, atitudinea de intransigenta trebuie sa fie constanta la santaj. Problema se pune cat si cand poti face exceptii.
        Imagineaza-ti ca unu urla ca nu vrea sa intre in casa iar altul urla ca vrea sa manance tzatza iar oala cu mancarea pt pranz risca sa se arda. A si masina de spalat ti-i gata de vreo 5 ore.
        Telefonul iti suna, e proprietara care te anunta ca ti se ia apa si trebuie sa opresti apa. Sotul iti vine in juma de ora la pranz.
        La ce faci rabat?
        Imediat injuri toate cartile din lume si toate metodele moderne de educatie si incepi sa ……..respiri adanc sau sa …URLIIIII.
        Vezi cum mi-am dat raspunsul la “de ce criza?”
        Copiii te simt ca altceva.
        Solicitari nefondate? cum stabilesti ce e fondat si ce nu? chemarea personalitatii mele ca parinte sau chemarea personalitatii lui in formare pe care inca nu o cunosc?

  4. Pingback: O intrebare pentru anumiti parinti in Cuvintele Dianei

  5. Diana Coman says:

    Cum ai mentionat la articolul meu ca simti nevoia precizarii unor circumstante, sa stii ca eu cel putin sunt curioasa sa le aflu. Nu am pregatirea ta (de psiholog), deci probabil nu-mi formulez intrebarile personale in termeni la fel de precisi ca tine (am remarcat factorii de exemplu 🙂 ) si posibil nici atat de explicit pentru altii – sunt mai degraba introvertita, deci imi adresez intrebarile spre interior in primul rand. Nu-mi dau seama deci cum pare asta din afara, dar pot sa-ti zic din interior ca am si deschidere si curiozitate mare – in a pricepe, nu musai in a adopta (care zic ca e alta chestiune, separata pana la urma), e drept.

  6. floungureanu says:

    Diana, am citit cate ceva din ce scrii si imi dau seama ca am de a face cu o persoana profunda, cu atat mai mult am apreciat raspunsul tau la intrebarea mea. Exemplul cu Vladut e o idee pretioasa, insa:
    1. Vladut beneficiaza de o terta persoana(ca, deh, mancarea trebuie facuta) vs. mama Adnanei trebuie sa-si imparta din start fiinta la doi.
    2. Jocul pe scaunele din bucatarie nu pe podea si jocul cu baloanele in casa nu afara is de fapt aceeasi solutie alternativa sau mediana in negociere, insa Adnana o refuza datorita unor alti factori stresori.
    3. Momentul din zi este altul in cele doua povestiri, adica “atentia” de care avea nevoie copilul e tot amanata in povestirea mea datorita treburilor casnice.
    In fine, ca sa compari metodele de prevenire a crizelor, sunt necesare a fi definite mai multe variabile care tin de conservarea resurselor de energie ale mamei. Atentia totatala si calitatea timpului petrecut cu copilul sunt dependente de cum sunt impartite taskurile intr-o gospodarie(cine face cumparaturile, cine face mancare, cine face curat, cine plateste facturile) si de ocaziile de relaxare ale mamei( unde iese mama, cu cine comunica etc).
    In final solutia ta plaseaza jocul ca prioritate in lista de taskuri a unei mame-gospodine ceea ce mi-a data de gandit, recunosc
    Sincer ceva din “uite cum mama s-a descurcat de minune” m-a intrigat, recunosc, desi nu ma indoiesc ca “se poate” dar…ca fiecare om astepti un “cred ca ti-e greu” si atat.
    Altfel toata stima pentru observatorul care a vrut sa schimbe finalul povestii.

  7. Diana Coman says:

    Ah, acum pricep ce vrei sa zici 🙂 Dar imi pare ca ai luat totusi povestirea mea ca pe un “sfat” direct, desi nu intentionam – am zis serios si pe bune ca nu e sfat, tocmai din cauza diferentelor de genul celor pe care le mentionezi – n-are cum sa se aplice ceva(si nu intentionam sa sugerez asta) direct de la un caz la altul, doar adapta eventual, evalua etc.

    Despre mama mea si cum s-a descurcat ea incep sa ma gandesc ca poate merita sa povestesc de vreme ce te-a intrigat. Global vorbind as zice ca a fost in primul rand prin integrarea noastra in activitatile necesare in casa mai degraba decat strict prin focalizarea ei pe jocul cu noi – din fericire, pt un copil pana si stersul vaselor poate fi joc… zic de asta pt ca imi aduc aminte activitatea asta de cand eram mica si am primit confirmarea ca intr-adevar, pe la 2 ani stergeam vasele si le puneam la loc (incredibil de incet, evident si unul cate unul, da’ totusi…)

  8. Darius says:

    Salut.
    Am incercat si m-am straduit (nu stiu de ce) sa iti citesc cateva postari ale tale si m-am ca ingrozit de cum poate ca o persona care sustine ca “La baza psiholog (scolita la UBB Cluj-Napoca), specializata in domeniul resurse umane, am acumulat 6 ani de experienta.” Probabil ca acei 6 luni de experieta te-a facut sa gandesti asa…

    Dar sa trecem al CRIZE. Din pacate nu sunt eu indreptatit sa dau sfaturi al UN PSIHOLOG ci din contra, dar ma ingrozesc cum uni se duc la “scoli inalte” ocupand locurile unor tiner care au har pentru un anumit domeniu. Nu vreau sa fiu dur, cum nu au fost multi alti care au comentat. Dar din pacate va trebui.
    Sa zicem sa ai HAR:
    Ca psiholog cum dracu poti sa iti stapanesti propriul tau copil cu toate crizele si fitele. Tu ar trebui ca sa sti cel mai bine cum se procedeaza si sa nu vi aici sa intrebi “artistic” “Unde am gresit? …”. Tu ar trebui sa ne dai un exemplu de control asupra mofturile copiilor.
    Habar nu ai sa iti cresti copii dar ai pretentia sa lucrezi intro companie cu multi angajati, sau mai rau intr-un loc unde sunt multi copii.
    GROAZNIC

    Sa zicem ca NU ai HAR:
    Din pacate asta se vede din toate aceste pastari facute de tine. Te lauzi ca iti cresti copii dar de fapt ai Bona 4 ore, mama non stop si tu ce mai faci? Stai toata ziua si bei cafele si fumezi. Ta pangi ca trebuie sa iti platesti facturile si … cand firma la care e angajat sotul tau le palteste 100%. Am trrei copii si credema ca nu ma plang nici eu nici sotia mea de Ifose Crize ale copiilor mei. Ei stiu ce au voie si ce nu au voie, fara a se da cu curu de pamant sau cu picioarele in mobilier ca sa primeasca jucaria.

    Raspunsul al “Unde am gresit”
    In modul parintilor de gandire, in modul cum se comporta fiecare parinte, si ce este cel mai importat ce educatie a acumulat parintele pana in momentul in care e pus la randul lui sa ofere educatie.

    As putea sa iti spun mai multe dar te las pe tine sa le descoper pentru ca sunt sigur ca ai har dar nu esti capabila sa il intelegi.

    Succes in CUMPLITUL job de a cresti 2 copii.

    • admin says:

      Ce onoare, Darius sau “alegerea ta”, cum te-o fi chemand(ori Frusina, ori Romina)! Sa lasi tu treburile tale importante si sa iti aloci atata timp pentru mine!!de unde atata iubire in sufletul tau? Cred ca ai avut niste parinti extraordinari care te-au crescut cu dragoste si ti-au cultivat increderea in oameni la cele mai inalte culmi. Felicitari!Si sotia ta(imaginara sau nu) trebuie sa fie tare norocoasa sa beneficieze de prezenta ta magnifica, electrizanta. Multumesc, omule frumos ca ai trecut pe aici. Sa mai treci si sa nu te obosesti sa scrii corect ca voi intelege, oricum, chiar telepatic iti voi primi gandurile ca vanturile si mai aspre si mai blanzi.

  9. belgianca says:

    buna seara. ma bag si eu ca musca in lapte, dar m-a intrigat intrebarea ta “unde am gresit?”. nu cred ca ai gresit undeva… poate gresesti un pic fata de tine cand iti impui sa fii o mama fara de greseala fata de copiii tai. eu cred ca nu ai cum sa fii “perfecta” astfel incat urmasii tai sa ajunga la maturitate fara nicio frustrare sau energie negativa. si mai cred ca rolul parintelui e sa ii invete pe copii cum sa depaseasca astfel de chestii, nu cum sa impiedice aparitia lor. pentru ca, mai devreme sau mai tarziu, tot vor da de asa ceva. dar asta sti deja. 🙂
    cat despre “criza”, incearca sa faci asocierea cu un adult, chiar cu tine insati: cand nu poti sa faci exact ce ai vrea cand ai vrea, simti frustrare. diferenta e ca lumea noastra e mult mai complexa si mecanismele de aparare mai diversificate. ei nu au prea multe optiuni de reactie… asa ca fac ce stiu mai bine ca sa atraga atentia parintilor, cei care in mintea lor sunt “indepartatorii” de probleme. iar adultii mai au si normele sociale in spate, alea invatate de la parinti si de la cei din jur, care nu le permit sa se tranteasca pe jos si sa se dea cu fundul de pamant. dar, sincer, chiar nu ai simtit nevoia niciodata sa o faci?! 🙂 si numai nevoia de a urla si tot e o descarcare echivalenta cu ce a facut ea.
    asta e parerea mea…

    • admin says:

      mda, gandesti foarte practic, mirona si mi se pare absolut pertinent ceea ce spui; e firesc si chiar sanatos sa-si manifeste intens o frustrare pe masura intensitatii a ceea ce simte; cand rationalizez si eu vad ca tine; cand simt, vad altfel…mult mai neclar, in rest, e cum zici; nu trebuie privat copilul de frustrari si crize

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *