Ura, invidie sau joaca?

 

Zilele astea am avut norocul ca in plina canicula sa primesc un dus fierbinte rau de tot. Initial nu i-am perceput temperatura( probabil era starea initiala de soc, de negare).

Pe masura ce mi-am racorit porii, am perceput latent un mare gol in suflet: am pierdut ceva, dar ce?

Mai concret spus, am primit un comentariu, sa zicem, rautacios?am etichetat prea aspru?nu stiu. Iata-l:

“Salut.
Am incercat si m-am straduit (nu stiu de ce) sa iti citesc cateva postari ale tale si m-am ca ingrozit de cum poate ca o persona care sustine ca “La baza psiholog (scolita la UBB Cluj-Napoca), specializata in domeniul resurse umane, am acumulat 6 ani de experienta.” Probabil ca acei 6 luni de experieta te-a facut sa gandesti asa…

Dar sa trecem al CRIZE. Din pacate nu sunt eu indreptatit sa dau sfaturi al UN PSIHOLOG ci din contra, dar ma ingrozesc cum uni se duc la “scoli inalte” ocupand locurile unor tiner care au har pentru un anumit domeniu. Nu vreau sa fiu dur, cum nu au fost multi alti care au comentat. Dar din pacate va trebui.
Sa zicem sa ai HAR:
Ca psiholog cum dracu poti sa iti stapanesti propriul tau copil cu toate crizele si fitele. Tu ar trebui ca sa sti cel mai bine cum se procedeaza si sa nu vi aici sa intrebi “artistic” “Unde am gresit? …”. Tu ar trebui sa ne dai un exemplu de control asupra mofturile copiilor.
Habar nu ai sa iti cresti copii dar ai pretentia sa lucrezi intro companie cu multi angajati, sau mai rau intr-un loc unde sunt multi copii.
GROAZNIC

Sa zicem ca NU ai HAR:
Din pacate asta se vede din toate aceste pastari facute de tine. Te lauzi ca iti cresti copii dar de fapt ai Bona 4 ore, mama non stop si tu ce mai faci? Stai toata ziua si bei cafele si fumezi. Ta pangi ca trebuie sa iti platesti facturile si … cand firma la care e angajat sotul tau le palteste 100%. Am trrei copii si credema ca nu ma plang nici eu nici sotia mea de Ifose Crize ale copiilor mei. Ei stiu ce au voie si ce nu au voie, fara a se da cu curu de pamant sau cu picioarele in mobilier ca sa primeasca jucaria.

Raspunsul al “Unde am gresit”
In modul parintilor de gandire, in modul cum se comporta fiecare parinte, si ce este cel mai importat ce educatie a acumulat parintele pana in momentul in care e pus la randul lui sa ofere educatie.

As putea sa iti spun mai multe dar te las pe tine sa le descoper pentru ca sunt sigur ca ai har dar nu esti capabila sa il intelegi.

Succes in CUMPLITUL job de a cresti 2 copii.”

 

Comentariile rautacioase dau curs la polemici daca sunt adresate tintit la continutul unui articol.

INSA

Autorul comentariului de fata nu critica un anumit aspect ce-ar tine de cele scrise ci se agata de mai multe roluri pe care le exercita persoana mea(mama, sotie, profesionist), deci inteleg ca-i un atac semideschis (nu-si dezvaluie identitatea)

Pe de alta parte, ce ma pune cel mai tare pe jar este ca dovedeste a cunoaste detalii pe care numai o PERSOANA APROPIATA mie le poate sti si pe care le aproximeaza intentionat

Acum, nedumerirea mea este legata de urmatoarele aspecte:

– petrece cam mult pe blogul meu din informatiile de pe dashbord, plus ca a mai comentat cu ceva luni in urma sub o alta identitate, so, ce-are cu blogul meu, dom’le?daca ma contesta asa de mult ca persoana, de ce nu ma lasa in pace, pe mine, si pe-ale mele bloguri si postari?

-de ce o persoana din cercul apropiat de prieteni alege sa atace in acest fel si nu mi-ar spune direct face-to-face?

-cum poate fi atat de duplicitar comportamentul acestei persoane, insultandu-ma pe de o parte ca mama si ca toate cele si apreciindu-ma apoi in viata de zi cu zi ?

-cat de mare-i e durerea de a  nu putea fi ceea ce-si doreste?sau cat de mare-i e placerea de a comite astfel de defaimari?

-daca merita sa cercetez sau nu in continuare sa aflu cine e persoana?

-si daca da, ce voi face cu informatia gasita?

Si cea mai importanta intrebare, cred:

-ce fac cu deschiderea mea fata de oamenii din jurul meu?ce se intampla cu increderea pe care am investit-o in ei?cum le voi vorbi copiilor mei despre ” a vorbi despre tine”in fata cuiva?

Interesant e ca, si in aceasta situatie empatizez cu suferinta OMULUI din spatele insultei. Chiar daca….

Acolo e o SUFERINTA. Clar. Fie ca s-a transformat sau nu in URA, INVIDIE sau JOACA.

Dar nu vreau sa mai cunosc aceasta suferinta. E suferinta unui om care refuza sa si-o recunoasca. Care fuge continuu de propriul eu, alergand dupa victorii false. Trebuie sa fie foarte trist sa vrei sa domini si sa controlezi pe cei din jur ca sa-ti poti ascunde FRICA imensa de a nu fi descoperit cum esti de fapt. FRICA ca celorlalti nu le va placea ce vor descoperi.

Necunoscutule cunoscut, te iert si iti uit si ura si invidia si jocul cu mintea mea, dar vindeca-te altfel, nu fugind.

Atat de tare ma sperie goliciunea ta interioara incat prefer sa NU TE CUNOSC mai mult decat te-am cunoscut.

 

 

Please follow and like us:
This entry was posted in Uncategorized. Bookmark the permalink.

22 Responses to Ura, invidie sau joaca?

  1. Pingback: polimedia.us/fain

  2. Abisurile says:

    Buna !

    Cred ca atunci cand iti deschizi sufletul si-l lasi sa povesteasca pe blogul personal trebuie sa anticipezi unele derive de genul celei povestite de tine. Intotdeuana vor exista persoane care nu vor fi de acord cu tine, este inevitabil. Numai tu poti masura daca este important sau nu, numai tu poti stii cu adevarat daca spusele sunt doar joaca sau altceva.

  3. admin says:

    a nu fi de acord e una, a lovi pe la spate e cu totul altceva; corect, blogul personal e un risc; insa am nadajduit ca orice om ca blogul nu ar ramane ultima solutie de a mi se comunica ceva atat de personal din partea
    unui “nu stiu cine”din cercul apropiat de cunostinte

  4. Pingback: Blogstorming-15! | MWB

  5. Ontopic, articolul a fost propus pentru dezbaterea Blogstorming de astazi 🙂
    http://www.mostwantedblog.org/2012/07/05/blogstorming-15/

  6. Abisurile says:

    Eu zic sa o iei ca atare , o experienta in plus,
    “Lovitura pe la spate” este rezultatul propriei interpretari a rezultatului metodei folosite in ipoteza proprie “este vorba de o cunostiinta”. Poate ai dreptate , poate nu , intrebarea este : ai cum sa verifici daca ipoteza si interpretarea ta sunt corecte ? Si daca ai cum sa verifici raspunsul la care ai ajuns te va ajuta intr-un fel sa avansezi ?

  7. Alex says:

    Nu e obligatoriu sa fie din cercul apropiat. Poate un apropiat de-al tau i-a dat unei cunostinte ne-comune (anonimului) sa citeasca insemnarea, apoi a completat “tabloul” cu detalii personale pentru a fi mai clar. Dar anonimul nu-i musai sa te stie pe tine personal.

  8. anon says:

    nu stiu circumstantele, insa in trecut eu am facut astfel de chestii unor persoane pe care nu le cunosc decat virtual, iar ele nu ma cunosc de nici o culoare.
    Este un tip de trolling foarte sofisticat si greu de detectat pentru persoane maturizate psihologic in afara internetului.
    Practic este un fel de hoby la care eu personal am renuntat deoarece reactiile erau extreme.
    Dumneavoastra scrieti multe pe blog, unii dintre noi au o memorie diferita, selectiva, si retin nu atat circumstante, fapte, opinii, evenimentele descrise ci mai ales felul de gandire caracterul si, in cazul de fata, profilul psihologic, nesigurantele si temerile autorului.
    Din 20 de articole pot sa-mi dau seama ce anume as putea spune incat sa trag de cele mai sensibile coarde interioare ale autorului, sa le pun intr-un context care sa sa dea de banuit exact ceea ce vreau eu sa fie banuit si sa creeze o stare de depresie paranoica.
    Ca in cazul de fata

  9. admin says:

    Anon, perfect plauzibil, insa is detalii in comentariu care n-apar pe blog, so…

  10. anon says:

    apar pe facebook, google, in comentarii sau se subinteleg.

  11. admin says:

    nu, si acestea, anon, crede-ma!sunt doua detalii, de fapt 2 cifre pe care nu le-as fi mentionat ca n-aveau sens in nici un context din orice postare

  12. Irina says:

    Ura, invidie sau joaca?
    Limitare, draga mea. Limitare cu pretentii de invidie. Rautate tipic romaneasca. Bagator in seama. Nu se face sa te consumi pentru asa ceva. Tu ai pentru ce trai, ai o misiune mai mult decat nobila. Eu te sustin si te admir. Si nu e prima data.

  13. MIRELA says:

    Draga Flori ,te felicit pentru curajul de a ne impartasi experientele tale alaturi de cei mici, felul in care te descoperi ca mama si diferitele ipostaze in care ni te infatisezi! In rest,doar prostii sunt multumiti de ei si nu mai au nimic de imbunatatit!Cu drag,tot o mama cu doi copii!

  14. floungureanu says:

    da Mirela, asa este, putini dintre noi mai recunoastem fatzish cam mai avea ceva de imbunatatit, ai punctat foarte bine

  15. Se pare ca viata celui/celei care “te loveste pe la spate” nu este deloc interesanta, din acest motiv are grija ta.
    Astfel de “incidente” ne deschid ochii mai bine si pe viitor avem mai mare grija cui si ce spunem.
    In zilele noastre prietenii devin foarte usor dusmani…sau poate nu au fost niciodata prieteni. Daca iti spui problemele te plangi, daca ai un neajuns te victimizezi, daca ai o opinie diferita de a celui cu care interactionezi esti neprofesionist si tot asa. Cred (este o parere personala, poate gresesc sau nu) ca ar trebui sa nu mai mai bagam in seama astfel de “persoane” cu 7 fete, noi nu luam in considerare cand 10 oameni ne apreciaza munca , pe noi ca oameni …luam in seama cand un individ care este preocupat de viata altuia (noastra) arunca cu vorbe la intamplare. Asta face cineva care stie ca ne poate afecta direct sau indirect.
    Succes mai departe in tot ce faci!

  16. Darius says:

    Draga Florentina Ungureanu:
    Deoarece am vazut ca ti-am creat ceva discomfort in viata ta linistita, revin cu o noua postare, mai cizelata de aceasta data. Dusul pe care spui ca l-ai primit de la mine, ar fi fost de preferat daca era unul rece si nu fierbinte cum spui tu, deoarece ar fi trebuit sa tragi niste concluzii, altele decat cele la care ai ajuns tu. Ar trebui, atat timp cat faci publice anumite trairi sau asa zise trairi, deoarece ma pot indoi si eu de cele spuse de tine asa cum o faci tu asupra identitatii mele, sa iti asumi si criticile. Nu este ura sau invidie. Invidie pe ce? Ura din care motive? Joaca? Poate, dar o joaca serioasa, asumata din care ar trebui invatate anumite idei. Gresesti si in supozitia ta cum ca te-am mai atacat cu ceva timp in urma sub o alta identitate, sunt destul de matur emotional incat sa imi asum ceea ce gandesc si ceea ce scriu(nu trbuie sa ma ascund sub diferite identitati) si acelasi lucru l-as fi steptat si din partea ta, dar se pare ca nu ai ajuns inca la aceea inteligenta emotionala care sa iti ofere posibilitatea de a invata din critici, de a ti le asuma, de a cerne din feedback-urile celorlalti doar ceea ce este important pentru tine ca persoana in continua dezvoltare, de a te raporta doar la acele persoane care au o insemnatate deosebita pentru tine si de a intelege ca nu toata lumea este de aceeasi parere cu a tine, iar atunci cand vine si cu argumente cu atat mai putin ar trebui sa te deranjeze acest lucru.Dar in opinia ta daca cineva nu este de aceeasi parere cu a ta are sufletul gol, nu are viata personala; oare am spus ceva neadevarat? Priveste adanc in sufletul tau si vezi ce gol este! Oare sunt eu din cercul tau de cunostinte? Oare te cunosc? Oare ma cunosti?(acum poti spune ca ma joc cu minte ta).Ce crezi, ma joc? Te las sa afli. Si daca afli ce ai sa faci? Macar daca ai intelege ceva…
    Nu rolurile de mama si sotie le critic eu( altii trebuie sa faca acest lucru) ci cel de psiholog profesionist. Si de aici vine frustrarea mea si anume ca o persoana ca mine, poate chiar eu intr- o zi ajunge sa fie evaluata de catre cineva ca tine…si atunci ma intreb care ar putea fi rezultatul acelei evaluari? Pe ce te bazezi tu? Pe increderea in oameni pe care ti-au insuflat-o parintii tai si care mie spui ca imi lipseste? Increderea se castiga. Personalitatea se dezvolta. E adevarat, copilaria are o insemnatate in viata de adult, dar nu e totul. O persoana se autoeduca, se dezvolta emotional si cultural continu; daca am ramane doar cu ceea ce traim si dobandim in copilarie cum evoluam noi ca specie umana? Nu ti-as fi scris nimic daca postarile tale erau doar din perspectiva unei mame, dar tu accentuezi aspectul profesional si atunci… Si totusi chiar si din perspectiva unei mame e posibil oare sa nu gasesti raspunsuri? Instinctul matern iti spune ceva? Ajungand pe blogul tau, cel al unui specialist psiholog, care prinde ideile din zbor ca vanturile, ma asteptam sa gasesc intr-adevar si intrebari pentru ca este normal sa te intrebi, dar ma asteptam sa gasesc si raspunsuri, experiente proprii impartasite pentru altii…dar nu…doar victimizari, si ma intreb atunci chiar atat de palpitanta este viata ta personala? Ce poti tu ca psiholog sa oferi celorlalti? Ce faci atunci cand ajunge la tine un copilas cu comportament deviant? Incepi sa plangi? Si pentru ce sunt blogurile? Oare nu pentru a impartasi cu altii propriile experiente si a afla opinia altora? Si tu ce faci? Vrei sa fi lasata impace inloc sa te bucuri ca cineva citeste ceea ce tu scri si iti ofera si anumite raspunsuri din care poate te poti invata sa te descoperi pe tine ca persoana.
    Criza este manifestarea conflictului; comportamentul scapa de sub control si atunci e bine sa distragi atentia copilului de la acea situatie implicandu-l in ceva nou, mai atractiv. Vezi astfel de idei as fi cautat pe blogul tau cu care spui ca am ceva si zic din nou ca nu iti asumi cele spuse public si nu ai capacitatea de a accepta opinii contadictorii. Tu stai si analizezi timp indelungat ce a vrut sa spuna o persoana intr-o anumita situatie cand cine altcineva decat un spiholog ar trebui sa desluseasca mai bine omul din fata sa analizand gesturile , mimica; din limbajul verbal, nonverbal, paraverbal(ritm, sublinierea unor cuvinte,efectele vocii, etc.). Tu ar trebui sa sti mai bine. Dar oare cat sti tu cu adevarat?; ai incercat sa afli?
    Draga scriitorule eu te-am cunoscut asa cu esti tu cu adevarat dar tu m-ai cunoscut pe mine doar atat cat eu am vrut sa ma cunosti. Si ma ierti pentru ce? Pentru ca am spus un adevar in mod bublic? Oare ai ascultat tu bine pe cei din jurul tau pana acum ce gandesc cu adevarat despre tine?…preferi sa ramai in intuneric cu a ta viata palpitanta si plina de realizari…tind sa cred acum ca ai esuat (dupa cum chiar tu spuneai) in mai multe roluri nu doar in unul.
    “ Cine nu sufera din cauza cunoasterii, acela nu a cunoscut nimic!” Te las acum si nu te mai deranjez cu criticile mele obiective pe care tu,le vei considera oricum subiective si rautacioase; blogul tau e oricum in zadar…ce as putea afla din el altceva decat ce fel de persoana esti tu cu adevarat?

  17. MIRELA says:

    Sau hai mai bine sa ne luam de mana si sa mergem in “Utopia” ,locul in care psihologii n-au dezamagiri si probleme, pedagogii isi educa perfect proprii copii,etc,etc.

  18. floungureanu says:

    inteleg, Mirela ca urmaresti cu interes “telenovela” asta; multam de sustinere si numai bine!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *