Cum sa ne disciplinam copiii(mici)?

Am intalnit din nou o carte valoroasa pe domeniul educatiei copiilor mici ” Anii magici-Cum sa intelegem si sa rezolvam problemele copiilor” de Selma H. Fraiberg.

M-a ajutat foarte mult sa imi fac lumina in desisul de intrebari precum:

-“cand nu ma asculta, trag o palma sau nu?”

-“cand stiu daca interzic sau nu un comportament- pe ce principiu trebuie sa ma bazez?”

-“care e calea cea mai buna pentru ca un copil sa ajunga sa nu minta, sa faca diferenta intre bine si rau, sa asculte de parinti, sa deprinda valorile importante pe care noi ca parinti le promovam?”

-“ce facem cand observam teama de ceva la copilul nostru?”

Raspunsurile apar in urmatoarele citate”

“In mod clar, pana ce limbajul si gandirea se vor substitui actiunii, trebuie sa fim mai indulgenti cu nevoia copilului de a-si descarca sentimentele prin mijloace fizice. Aceasta inseamna ca pana la mijlocul celui de-al treilea an, procesele mentale nu sunt suficient de dezvoltate pentru a servi controlului, si ca, in consecinta nu ne putem astepta prea mult de la copil. Acest lucru nu inseamna ca nu trebuie sa facem nimic pentru dezvoltarea autocontrolului, aratandu-ne aprobarea pentru comportamentul bun si dezaprobarea pentru faptele rele si actele distructive, dar stim ca el nu dispune de mijloacele de control care vin o data cu dezvoltarea proceselor mintale si nu vom fi surprinsi de greselile lui.”

Deci, daca al meu copil (mai mic de 3 ani jumate) manifesta un impuls puternic de a manca din rujul meu, trebuie sa cheltuiasca foarte multa energie pentru a incerca sa controleze acest impuls “Nu, nu tlebuie!nu e voie!!” si pentru a se opri de a-si duce la indeplinire aceasta dorinta puternica.

Sistemul de control la copilul mic este defectuos pentru ca el trebuie sa-si spuna de fiecare data ce are de facut cu impulsul de a sparge un ou sau de a se juca cu fecalele sau de a musca din perete.

“De aceea copilul mic, fie  va neglija sa trimita aceste semnale, fie  le va trimite mai tarziu”

Foarte important de stiut ca permanenta preocupare a noastra de a incuraja comportamentele dorite si de a descuraja pe cele nedorite pe un ton ferm si cu tact(sau de a redirectiona impulsul catre alte forma de joaca “civilizata”) furnizeaza copilului un repertoriu vast de inspiratie pentru formarea sistemului sau de autocontrol.

“Un copil mic care se straduieste sa isi controleze impulsurile este supus tensiunilor conflictului dintre dorinte si , incercand sa rezolve conflictul poate dezvolta temeri inexplicabile

O exemplificare a acestui fapt: impulsul copilului de a musca adultii, dispare in timp la presiunea constanta a parintilor de a nu mai face acest lucru dar la un moment dat copilul de doi ani si jumatate se trezeste plangand ” m-a muscat Azorel-cainele vecinei!” iar a doua zi evita sa se mai joace cu acest catel.

Pana la urma ne ramane datoria de a intelege noi ca parinti cum se dezvolta un astfel  de sistem de control asupra impulsurilor care sa functioneze in parametrii normali pentru mai tarziu.

Cred ca si tu si eu am putea sa ne intrebam:

“cum ne impacam propriile tendinte contradictorii”

“ne asumam, oare responsabilitatea propriilor impulsuri?”

“acceptam ca si impulsurile rele fac parte din noi si ca le putem controla?”

Poate descoperim ca ai nostri parinti au fost prea ingaduitori cu capriciile noastre sau dimpotriva prea exigenti. Poate realizam ca nu suntem suficienti de maturi sa constatam ca putem fi vinovati de intentii ciudate, anti-umane, neortodoxe DAR ca e un rau component necesar si deci controlabil caci noi avem CONSTIINTA  de pe la vreo 5-6 ani.

In final autoarea conchide asupra “metodei” prea-cunoscute de “educare”:

1. “Vom obtine cele mai mari reusite in educatie in acele ocazii in care putem furniza tinte noi sau activitati alternative pentru stradaniile infantile” ” Daca esti furios poti lovi papusa sau ursuletul, dar nu poti lovi bebelusul!”

2. “Una dintre cele mai puternice motivatii comportamentale pentru atingerea standardelor este dorinta copilului de a egala un parinte mult iubit”

3. “Bataia este o actiune, care in nici o situatie nu are legatura cu faptele…o pedeapsa lipsita de sens (adesea folosita) pentru un comportament lipsit de sens (ex: copilul nu mai vrea la baie, dintr-o data).

 

Please follow and like us:
This entry was posted in Uncategorized. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *