Nea Gogu si tanti Milica

Posted by on February 5, 2014

apus fagetTimiditatea iernii actuale ma tulbura mai mult decat ar fi firesc.

Pentru ca in iernile copilariei  mele, crivatul avea un cuvant de spus si nu se sfia sa-si crute trecatorii, ba dimpotriva ii izbea c-un sunet aproape palpabil de taios ca n-aveau timp sa-si adune mainile peste obrajii inghetati sloi.

In seninul unei dimineti de iarna potolita tot din strafundul amintirilor, tanti Milica-strasnica femeie, isi facea aparitia c-o punga plina de prune uscate ori branza usturoaie din niscaiva fund de borcan la noi in prag” Hei, sunteti acas’?” Isi dezvelea broboada ninsa, se aseza agale pe-o margine de pat si scormonind cu vergeaua in ciocaneii de la gura sobei incepea sa depene cu tact, povete din “Vietile sfintilor”

Daca vedea televizor aprins, incepea sa ne besteleasca:”Pfuii, piei Satana!Asa scrie la carte maica-va veni vremea cand va veti inchina la idoli cu chip stralucitor ca luna pe cer, si veti vrea sa ii vindeti dar nu veti avea cui…asculta ce va  spui io, fai mama, io oi muri, da’ oti vedea ca am dreptate;inchideti-l macar, daca nu vreti sa-l aruncati pe geam!”

Tanti Milica avea trei patru baieti strasnici, ca brazii!ii nastea singura acasa…munca a fost valoarea suprema in familia ei, ca la noi toti asti’ lalti, de-alde Mitrea. Sa stai degeaba era o rusine mare! Sa te trezesti mai tarziu de 7 dimineata era sfidare extrema a bunului mers al lucrurilor.

Daca ma-ncumetam sa stau de vorba –n drum ziua in amiaza mare cu niscaiva prietene, nea Gogu-sotul lui tanti Milica ma admonesta:” Ce faci, Florentina, crosetezi?he, heee, soarele-i bine sus si tu staaaaaai si faci umbra pamantului degeaba…mata stie?”

Dar ma revansam pe-nserat cand inhama magarul-Jonny-si ma lua cu el la taiat de lucerna…mirosul ala….imi taie respiratia si-acum, imagindu-mi-l doar, asemeni Madlenei lui Proust; lectie de lectie- sa tai cu coasa. Nu prea imi iesea, dar eram ochi si urechi la nea Gogu-inalt cu palaria-i spalata de ploi si arsa de arsita, cu manecile suflecate, scurmand zarile, incepea”Heeeeeei, tu ai auzit de muntii Tatra, Florentino?pe-acolo era sa ne pierdem, in razboi cu nemtii…si-apoi am intors armele…stii tu de-astea?era sa murim de foame, mancam scoarta de copaci…numai Dumezeu, ne-a ocrotit…ce stiti voi tineretul de azi? Sa flecariti si  sa va uitati la televizor…”

Pe drumul de intoarcere spre sat, cand apusul isi imprima purpuriul diafan pe case, uluci si ulite, nea Gogu se indeparta nostalgic in vremurile de demult iar eu ma cufundam in indraznete visuri cu aripi si dor de fapte marete in care rezistenta si lupta cu propriile nevoi ar fi cea mai strasnica devenire si educatie.

Atata pace, atata recunostinta in aceasta lume de care mi-e greu sa ma desprind si sa o rostogolesc intr-un aspru verdict de “a fost si-a trecut…”

Soarele, tot ce-i lumina, tot ce-i speranta, tot ce-i veritabil in structura fiintei mele sunt vibratiile acestui univers; si nu, nu cred ca dureaza cat o viata. Pentru ca tanti Milica si nea Gogu s-au dus.

Dar tot ce au insemnat ei pentru mine dainuie inca in fiecare  apus de soare, in toate zapezile si-n toate incercarile de a invata ceva cum e cositul lucernei.

Timiditatea iernii de-aici ma tulbura mai mult decat ar fi firesc pentru ca in aceasta timiditate simt o dezintegrare pacatoasa a vointei, aproape ma zgarii de taciunii pasiunilor mistuite.

Dar cu-acesti taciuni pot scrie inca despre ei si despre cum nimic nu trece, doar curge mai lin sau mai involburat.

Sursa foto: aici

One Response to Nea Gogu si tanti Milica

  1. Stef

    Nu citisem asta, ce frumos!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*