La vanatoare de melci

 

nautilus1_front-thumb-250-0-18Pe-nserate, catre apus, imi purtam pasii agale in asteptarea Adnanei ce iesise la vanatoare de melci.

Dobandeam astfel pacea si privilegiul sa adulmec verdele crud al ierbii proaspat taiate, mirosul de copaci infloriti ca pe o binecuvantare indelung asteptata. Prinsi in rotatia mecanica a rutinelor de peste zi, rar avem puterea si capacitatea de a mai contempla in tihna. Ce?cum?Da, e posibil,e ca si atunci cand prilejul verdelui crud al ierbii devine curcubeu de trairi, iar tocmai ca minunea vine din faptul ca aceleasi trairi intensifica verdele tocmai perceput.Si toate astea nu-s ca sa sune intr-un fel artificial-dulceag, poetic. NU! is ca o incercare de-a da un contur unei curgeri sublime, insa niciodata n-as reusi sa stochez curgerea unei astfel de clipe in care toata splendoarea trairilor indunda  din afara inlauntru sau invers, nu mai conteaza.

Si de cate ori ies din blocul unde-mi aflu de ceva vreme incoace caminul temporar, incep sa ma obraznicesc in a indrazni sa sper, sa scotocesc inspre lumi mai tentante decat cea de-aici si acum.

Sa ravnesc la  sanatatea unei lumi interioare in care toate sunt in armonie perfecta, si-n rezonanta cu un vis prea indraznet, prea inalt si neincapator in mobilierul capacitatilor de acum si aici.

Si se intampla mai ales cand ies din bloc, pentru ca-mi izbesc raza ochiului de-o oachesa si nepasatoare casa. Una simpla, dar de poveste. E o curatenie matematica in curte: grebla isi are matca ei langa hambar, casuta randunicilor e dichisita de un lemnar iscusit si-adapostita de-un salcam inflorit, cusca catelului se-ntrezareste semeata dupa tufa de liliac alb,  iar cararea ce strabate precum o artera principala spre inima gospodariei e pavata cu lalele rosii si galbene.

Si ca splendoarea sa fie completa, curtea e inconjurata simetric de niste copaci seculari, de ti-e mai mare pofta sa-i inviti la un taifas in care sa dezlegi legendele pasilor pierduti pe potecile dinspre ei.

Locurile, in care contrastantele masini sunt parcate seara si relansate spre drumurile corporatiilor, reprezinta granita dintre visul meu suspendat undeva pe-un nor rebel deasupra acestei case si gloata realitatii salasluind in blocul de beton in care-mi ancorez viata-mi matriceala.

Casa asta cu simplitatea, simetria si indrazneala ei de a razbate in aceasta lume de cutii de chibrituri ma indemna sa pornesc la vanatoare de himere, chiar si cu viteza unui melc.

Adnana striga:

“-Mama, mama, de ce melcii poarta cu ei casa in spinare?”

Imi vine sa-i zic pentru ca acolo isi tin ei visele. Si fara vise, nu se poate…fara orice altceva, dar fara vise nu. Dar ma hotarasc sa mai astept sa creasca.

“-Pentru ca nu s-au hotarat unde sa locuiasca inca…

-Ca noi?

-Ca noi.

-Si nu le este grea casa?

-Pai nu, ca este o casa -cochilie care-i foarte usoara.

-Si eu vreau o casa-cochile. Te rooog! Imi cumperi?

… Cand o sa merg la casa lui Domne-Doamne o sa-i cer o casa cochilie…si un zmeu pentru Roland.”

Zambesc visului meu si n-am cum sa nu-mi amintesc de parabola lui Plesu din cartea” Parabolele lui Iisus”

“Dupa multi ani de saracie grea, care insa nu i-au zdruncinat increderea in Dumnezeu, rabinului Eisik din Cracovia i s-a poruncit in vis sa mearga sa caute o comoara la Praga, sub podul care duce la palatul regal. Dupa ce visul s-a repetat de trei ori, rabinul Eisik s-a hotarat si a plecat la Praga. Numai ca podul era pazit zi si noapte de gardieni, astfel incat rabinul nu indraznea sa se apuce de sapat. Venea insa in fiecare dimineata, langa pod si ii dadea tarcoale pana seara. In cele din urma, seful pazei, intrigat de ceea ce vedea, l-a intrebat politicos, ce cauta acolo: cauta ceva anume sau asteapta pe cieneva?Atunci rabinul Eisik i-a povestit visul datorita caruia venise atat de departe la Praga. Paznicul a izbucnit in ras:”Bietul de tine, cu pingelele tale tocite!Ai pornit la asemenea drumetie de dragul unui vis!Deh, asa e cand te increzi in vise!Si eu ar fi trebuit sa imi iau picioarele la spinare, cand mi s-a poruncit odata, in vis, sa merg la Cracovia si, in odaia unui jidov, pe care, chipurile, il chema Eisik, fiul lui Jekel, sa sap undeva dupa soba. ca sa gasesc o comoara. Eisik, fiul lui Jekel!Parca ma vad la locul cu pricina-unde probabail jumatate din locuitorii evrei se numesc Eisik si cealalta Jekel-scotocind prin toate casele!”SI paznicul a izbucnit din nou in ras. Rabinul Eisik s-a inclinat, s-a intors acasa, a dezgropat comoara si, cu o parte din ea, a construit o casa de rugaciune care se numeste Scoala “Reb Eisik Reb Jekel”.

Comorile is, acum, cand scriu, deja, in lumea viselor…si-s mai presus de orice vis avut vreodata!

Aviz vanatorilor de himere-scurtati-va raza, ingustati un pic unghiul, aplecati-va privirea!

Ceea ce sperati, visati e mai aproape decat credeti!

E chiar aici, langa voi!

Sursa foto: aici

 

Please follow and like us:
This entry was posted in Prezentul ne-efemer.... Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *