Prima intalnire

prima-iubire-1m[1]Povestea incepe intr-o seara de septembrie, inaintea inceperii unei noi etape din viata-liceul.

Ea, sfioasa pasea in sala incadenscenta de lumini si sunete ale muzicii anilor ’90. N-a stiut niciodata cum sa se priveasca in oglinda astfel incat sa-si ofere siesi un zambet de ochesenie si complicitate cu sine.

De fapt, n-a stiut niciodata pana in acea seara ca poate fi frumoasa sau in orice caz altfel decat anonima.

Cu toate astea, intotdeauna i-a placut sa danseze. Dansul ii spargea toate meterezele ce-i incatusau sufletul. Ritmurile armonioase scoateau din fiinta-i ultransensibila miscari, unduiri si trairi de neimaginat altfel. Cu toate astea, pesemne din cauza ultransensibilitatii, expresia dansului era asemeni unui animal speriat, dezlantuit.

Intotdeauna am crezut ca oamenii se cunoasc foarte bine dupa stilul de dans. Astfel ca n-ai sa te poti increde niciodata in abilitatile suave, diplomatice ale unui afon al ritmului.

In orice caz, ritmul perfect perceput si redat e semnul unei acuitati perceptive si de expresie in acelasi timp.

Ea, era genul ce percepea bine ritmul insa expresia ii era usor zbuciumata, deteriorand destul de mult astfel feminitatea si eleganta liniei miscarilor.

Asa a inceput ce a avea sa fie relatia asta: cu fundamentul unei imense taceri…

El a VAZUT-O pe ea, acolo in zarva discotecii incandescente.

Ea s-a lasat purtata de vraja farmecului raspandit pana-n inima misteriosului tanar ce-o privea.

Era epoca blues-urilor. Dupa fiecare runda de 4-5 dansuri ritmate, se difuza un bluese…o reminescenta a horelor de altadat in care dansu-n perechi alterna cu horele. Acum, mi se pare ca blues-urile au iesit din uz.

El a invitat-o la 5 bluese-uri, perseverent, tacut, fascinat, intrigant de absorbit de sfiosenia si misterul fetei.

Acordurile romantice se contopeau in emotiile privirilor timide, reverbernad in sufletele celor doi tineri care inca nu-si adresasera nici un cuvant.

Era marea ei intalnire cu …ce avea sa fie profunzimea si vremelnicia unui puternic sentiment ce te-nalta si te-arunca din fagasul normalitatii devenirii. Si chiar nu era momentul, niciodata nu e momentul, pentru o astfel de furtuna imbietoare, imbietoare dar furtuna in viata.

Desigur, a mai iubit apoi, de doua, trei, chiar si mai multe ori.

Dar niciodata atat de natural si fara oprelisti(le maturitatii) ca atunci.

Imaginea baiatului, conexiunea, respiratia, constiinta ca exista si ca l-a regasit ca dupa o indelunga cautare avea sa-i marcheze viata pentru totdeauna.

Din acea seara de septembrie, ultima dintr-o vacanta de vara, nimic n-avea cum sa mai fie la fel.

Oricat ai incerca sa refaci logica pe baza careia se compune aceasta mare intamplare, structura sufletului, a mintii nu te ajuta.

Ce naiba poate fi la baza tremurului infiorator ce-ti taie respiratia, iti incetoseaza privirea, te doboara la pamant la cel mai infim gest descurajator, ca apoi sa te inalte in cele mai armonioase si diafane stari, in secunda unu-i “vino-ncoa”?

E o constanta de la inceputurile lumii, cand traiam in pesteri pana azi, in epoca tehnologizarii a toate cate-s omenesti.

Si-n ritualul de trib, cat si-n rutina activitatilor lumii moderne, indragostirea are fix aceeasi forma. De cascada! ce n-o poti opri!si nici macar incetini.

Ea vine si curge in suvoaie mari si repezi si n-ai decat sa te topesti, sa te sculptezi, sa te micesti si sa te-nconvoi de-atata forta!

Povestea asta ii inscrisa intr-un “asa le-a fost dat sa fie” al universului desfasurat de la inceputurile lumii incoace.

Ea s-a sfarsit, precum, a inceput intr-o imensa, grea perceptibila tacere.

Intr-o gara, c-un simplu semn de bun-ramas, in care el ramanea…ea pleca.

Dupa 10 ani.

Vindecarea nu poate fi imediata. Cascada nu se poate opri brusc.

Raman paraiase cand zglobii, cand languroase ce sculpteaza zi dupa zi, sufletul omului.

Intalnirea cu sufletul are loc in fix aceeasi zi cu acest fel de intamplare.

Il simti, zvacnind, propulsandu-te in marea viata, abia in aceasta intamplare.

Aceasta intamplare far’ de care nu te poti defini si care nu e altceva decat Prima iubire.

Ce ramane inca intrigant dintr-o astfel de intamplare: ce legatura are aceasta Prima iubire cu omul pe care l-ai iubit?

Sursa foto: aici

 

 

 

Please follow and like us:
This entry was posted in Prezentul ne-efemer.... Bookmark the permalink.

4 Responses to Prima intalnire

  1. mosu says:

    povestile acestea nu au explicatii si nici nu cred ca trebuie sa le cautam; mmm… sa le cautam poate pomada secreta pentru a ne unge sufletul si a tanji la alta si mai dulce…
    altfel ele vin si pleaca fara sa ne intrebe si ne lasa aproape fara exceptie gustul dulce si amar in acelasi timp al iubirii
    iar prima nu are niciodata egal….

    • admin says:

      pentru uns sufletul, da; pentru a tanji la alta si mai dulce…riscant si mult prea indraznet;
      mosule, mi-ai prins oricum ideea-cu unsul sufletului cu o poveste de aces gen

  2. Diana says:

    frumos scris, felicitari si la cat mai multe povesti de acest gen

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *