Indragostita de oameni

Sunt perioade dDreaming_Girlin viata in care esti scos din joc si singuratatea ti-e calauza.

Sunt momente in care te conectezi atat de puternic cu oameni pe care-i vezi pentru prima data incat iti vine sa …plangi de bucurie.

Stiu ca parte din voi vedeti blogul asta ca pe un discurs de pocaiti, si nu v-ating genul acesta de marturisiri, insa pentru cei care inca nu va jenati de propriile emotii si mai ales de provocarea de a-ti intelege intensitatea unui dor, vreau sa redau aici tineretea unei revelatii.

Azi am plans. Am plans de bucurie.

Cum asa?

Intr-o clipa, aparent banala, clipa in care se sfarsea un eveniment la care am participat doua zile, am tasnit intr-o efuziune de lacrimi si fericire.

Fericirea c-am intalnit un om. O femeie mai exact. O femeie ce face din training arta.

O femeie ce te priveste si intelegi ca-n privirea ei albastra te poti vedea pe tine pus pe calea care ti-e data sa fii.

Nu stiu din ce ingrediente e facut sufletul acestei femei, stiu, doar ca aveam nevoie ca de aer, de aceasta intalnire in viata mea.

Gestul ei inspirnat era sculptat din maiestrie de dascal, ocrotirea unei caluze si dinamismul celui mai bun actor.

Lacrimi?stupid, asa-i?si eu am crezut c-am luat-o razna sa ma trezesc c-un suvoi de lacrimi in timp ce articulam cuvintele alea prea neputincioase sa redea admiratia fata de omul din fata mea…

Si ma trezesc din visul, ce fu o realitate, si ma intreb: de ce ma simt o ciudata cand fac aceasta marturisire, aici, voua?

Cum naiba vine treaba asta sa te trezesti plangand de emotie ca ai regasit un om, in ochii caruia vezi …ce vezi?

Poate pe mine peste ani?

sau poate omul-indemn sa nu renunti sa devii la ceea ce esti…

Si ca sa fie tabloul complet, la toata aura fiintei aproape ireale de mai sus, ireala spun pentru ca a fost socant de frumos sa stai s-o asculti, privesti, intelegi, se adauga ceilalti oameni, participanti ca si mine incredibil de aproape simtiti.

Poate din cauza ca erau acolo pentru aceeasi cauza; sau poate ca eram  valorizati implicit de maestria acestei fiinte.

As vrea sa urlu de bucurie si sa imi exprim adanc recunostinta ca intr-un scenariu cliseu de gala premiilor Oscar, tuturor celor care m-au ajutat sa raman pe dinauntru intreaga.

Atat de intreaga incat pot sa percep o victorie a inimii  sau mintii mele evenimentul intalnirii cu un om care te face sa speri :

-ca mai putem inca gasi menirea in aceasta tara, pe acest pamant;

-ca mai putem fi surprinsi;

-ca mai putem rade copios;

-ca mai putem fi conectati realmente cu o alta fiinta;

-ca mai putem asculta ca un copil;

-ca mai putem fi curiosi sa exploram posibilitati la care nu ne-am gandit;

-ca mai putem plange de bucurie ca intr-o  mult asteptata regasire cu un om pe care totusi nu l-ai intalnit niciodata si pe care, totusi il cunosti atat de bine , de foarte demult.

Nu stiu, si cred ca nu-mi pasa. Dar vreau sa sper ca pofta de viata e acesta dragoste de oameni.

Si, in ciuda aparenteleor mele de om trist, ma bucur sa ma regasesc in ipostaza unui om foarte fericit.

Fericit de evenimentul intalnirii unor oameni.

Multumesc, oameni buni!

Please follow and like us:
This entry was posted in Prezentul ne-efemer... and tagged , , , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *