Escapade la rasarit

rasarit

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Ia-ti privire, diafragma unui rasarit!

Singuratate,avida de putere, te iau cu mine!

Mai departe inspre zari umbroase,

Zari nedeslusite si stiu c-ai sa-ntelegi

Escapadele mele inspre oameni,

Fricile si bucuriile si incandescentele intamplarii cu ei

Nu le pot inlocui

Inca,

Cu iubirile tale mute,

Intelegi, tu oare?

Ai atins vreodata un zambet?

Ai auzit vreodata empatia?

Te-ai zgaiat vreodata la o demnitate de gest

in retragerea unei franturi de zel?

Somptuoasa, tu Singuratate?

 

Please follow and like us:
This entry was posted in Prezentul ne-efemer..., Uncategorized and tagged , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *