Poveste de toamna

” A fost o data ca niciodata, un imparat si-o imparateasa si-un cal sur pe care sa-l pupe Florentina in c..r!”si incepeam sa ma revolt ca asta nu-i poveste, ca nu imi spune niciodata una adevarata, ca de ce rade de mine, ca mai bine nu-mi spune nimic, ca de ce, ca traiu’, ca vatraiu’!

Apoi el, foarte serios si pus pe treaba isi relua rolul si-mi spunea pe-o voce joasa, poate, poate o veni Mos Ene si-oi adormi;

“S-a povestit candva povestea, povestind ca povestitorul a povestit din povesti povestite ale povestitoarelor povesti…”si pe masura ce indignarea mea crestea de a doua pacaleala el se distra copios si-mi promitea ca n-o sa mai faca si ma asigura ca de data asta va fi asa cum ma astept si incepea, de altfel foarte promitator. Eu ma afundam in atmosfera magica a povestii si ma rugam ca de data asta sa fie o poveste adevarata pe fondul careia sa ma destind ca o pisica si sa ma las protejata si ocrotita. Asa ca speram:

“A fost o data ca niciodata un baietel , la vreo 6 ani, asa ca tine care a plecat cu tatal lui in padure s-adune lemne pentru foc. Si mergand ei asa agale prin padure, la un moment dat da de-o groapa din care aude un glas inceeet, inceeeet: Da-mi picior, daaaa-mi, piciiiiiiiior, daaaa-mi piciiiiiior….Da-mi picior!!!!scurt, si ma insfaca din picior puternic, taindu-mi toata relaxarea si chill out-ul in care ma introdusese.

Apai, renuntatam intr-un final sa mai sper c-as putea primi o poveste adevarata si intelegeam incetisor ca tre sa ma descurc singura, cel putin cu adormitul asta.

In momentele lui de duiosie ma lua de mana si porneam vara pe-nserat la Obor s-aducem vacile. Batatura mare din palma i-o simteam ca pe-un semn aparte care-i dadea o aura de erou din poveste. Il intrebam ce-i cu ea si-mi raspundea tot in stilul ironic, sarcastic nicicum serios.

Cu acealasi stil cu care ”ma consola” intr-o dupa -masa cand am venit acasa de la scoala c-un ditamai 5 la matematica:” Lasa fetito ca nu trebuie sa fii desteapta. Abia ramai acasa langa noi, te marita tata c-un tractorist…”

Parintii iubesc si ei in multe feluri pesemne. Culmea, si eu sunt parinte acum.

Nu mica mi-a fost mirarea cand s-a intors acasa din spital dupa accidentul ala si-a zis mamei:”Ioana, am crezut ca-i gata!cand s-a rabatat cabina si-am vazut ca nu pot sa ies, am zis ca acolo mor. Si inainte sa se faca intuneric am vazut-o pe Florentina mea”

Si eu ascultand cu urechile ciulite si ochii cascati a mirare, ca la o poveste mult asteptata, am inteles. Ca tatal meu ma iubea. Era intelesul mintii mele la 6 ani.

Insa, n-am sa uit niciodata toamna aceea. De-aia nu cred ca sesizez diferentele intre toamnele ce au urmat.

Pentru mine toate toamnele sunt la fel: mieroase, imbietoarea, colorate, dar apocaliptice.

In noiembrie ala brumaros, natura mi-a spus povestea cea adevarata. Nu era cea pe care tocmai o asteptam. Mi-a invaluit intr-o aura de lumina si ntuneric oscilant un adevar albastru si crunt:

Oamenii, chiar si cei pe care-i iubim, si pe cei care vrem sa-i cucerim, si pe cei pe care ne sprijinim mor. Se duc. Brusc. Fara avertismente.

Tatal meu era un tata ca oricare altul. Insa, plecarea lui a insemnat, vrand nevrand, o toamna atat de palida in retina perceptiei mele, incat am orbit la anumite culori dar m-am si imunizat la anumite lupte.

Un lucru e cert. Tata a plecat inainte sa-l cunosc. Si totusi sunt o parte din el.

Si cati nu sunt ca mine.

-Toamna, n-am nimic cu tine!Uneori exagerezi cu frunzele tale cazandetoamna-in-padure-15_e482445987f65a

 

 

Please follow and like us:
This entry was posted in Uncategorized. Bookmark the permalink.

2 Responses to Poveste de toamna

  1. Irina says:

    Si mie mi-au cazut frunze ca ale tale, doar ca intr-o iarna, cand gerul de -27 de grade nu il mai puteam simti. S-au scurs aproape 5 ani si mi-este la fel de prezent, iar dorul e nestirbit.
    E ciudat cum te agati de copilul din tine cand apare neputinta in fata inevitabilului. Ai vrea sa poti plange, ca odinioara, cand el mangaia si spunea: Lasa, trece. asa te faci mare…” Sau cum imi spunea mie, dragastos: “cascato! ”
    Cerul sa se deshida pentru zborul taicutului tau…

  2. admin says:

    Cata frunza cazuta si dor innabusit, tot atata frumusete coapta…
    Multumesc Irina

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *