Ce am facut cu libertatea?

Intre viata si moarte (Adina Amironesei blog)Sau ce-am facut cu somnul meu?de scriu la ora asta?povestea incepe cu o profesoara de romana, imaculata si inalta. Nu stiu in centimetri dar eu asa o vad in amintire: inalta si dreapta. Mai ales dreapta la tentatii. Ca o lumina clara in cautarile mele adolescentine.  Ea mi-a vegheat la unul din capataiele mele morale si mi-a, nu recomandat, aproape dictat in timp ce-mi arunca pachetul de tigari din geanta sa citesc “Despre limita” a lui Liiceanu.

Dupa 15 ani, profitand de-acest blog, vreau sa-mi cadorisesc prietenii  cu aceste intrebari esentiale pentru a-le aminti sa ia o oglinda, imaginara sau nu si sa vorbeasca cu ei insisi:

“…liber fiind, ce-am facut eu cu libertatea mea?”

Daca vreti sa inchideti deja articolul, ganditi-va ca libertatea nu inseamna carti ingalbenite de filosofie ci inseamna:

“Cand aleg, eu nu aleg intre mai multe feluri de mancare ci aleg intre mai multe sanse de viata, si de aceea am constiinta urmarilor si deci a raspunderii mele in fata vietii pe care mi-o joc”

Asadar:“ce trebuie sa fac cu libertatea care mi-a fost data”?

Avem o singura viata, una singura. Cartea primita de la un anonim poate fi jucata doar o data. Firul rosu sau verde poate avea o singura consecinta: bum sau continuitate.

Dar cine ne intreaba?” ce-am facut cu libertatea mea de a alege, de a-mi trai viata in arena sau in culise?”

Liiceanu supune trei instante care pot judeca buna sau proasta folosire a libertatii.

Cand te intreaba altii, lumea, societatea si-atunci e in joc onorabilitatea pe care o pierzi sau castigi. Daca o pierzi pedeapsa suportata e desconsiderarea sociala sau la extrem suprimarea libertatii.

Cand te intrebi tu pe tine, e in joc implinirea. Proasta folosire a libertatii aici e sanctionata prin sinucidere.

In cea de-a treia instanta, esti intrebat de sursa libertatii -Dumnezeu. Si-aici e in joc mantuirea inteleasa aici ca integrare in eternitate. Condamnarea se face la iadul/suferinta eterna, atunci cand ai dat gres in folosirea libertatii raportata la aceasta instanta.

Acum is repere, concepte si deci filosofie, pe care voi cititorii fideli de-ai lui Groparu cu siguranta vreti sa va descotorositi insa, primiti va rog aceasta invitatie din final de a va intreba:

Cand e in joc onoarea(profesionala, morala, civica):

“…sunt ireprosabil profesional, sau, dimpotriva, prost cotat; sunt un bun parinte, un bun fiu, un bun cetatean?”

Cand e in joc implinirea si sunt singur in fata mea:

“Am fost oare capabil, prin suita alegerilor mele, sa-mi creez o identitate satisfactoare?Mi-am folosit oare toate posibilitatile si tot potentialul meu de libertate?”

Pot trai cu regretele mele?cu ce n-am facut din ce-as fi putut face?

Este oare prea tarziu sa ma-ntorc la tara?sa devin medic?sa-nvat japoneza?sa fac un copil?sa ma duc un lume?sa-mi cumpar un caine? sa ma antrenez pentru IronMan?sa-i spun ce vreau sa stie demult?sa vorbesc lor?sa urlu pe Kilimanjaro ca ma doare-n cot?sa fug ca un gand?sa dorm ca un prunc?

Cand e in joc mantuirea si sunt in fata lui Dumnezeu, cel ce mi-a dat fara sa-i cer aceasta libertate, aceasta viata:

“Am stiut ca raspunderea suprema, folosindu-mi libertatea, nu o am nici fata de altii, nici fata de mine, ci fata de cel care mi-a dat libertatea?

Faptul ca-nseli, ca dai in cap, ca minti, ca intorci spatele la durerea altuia nu e decat o alegerea de a-ti folosi viata, singura viata pe-o singura carte.

Faptul ca muncesti cu tine sa dai ce ai mai bun, ca alegi calea Mecca si nu compormisul e exact folosirea darului primit.

Dar cea mai importanta alegere este cum te pozitionezi fata de libertate.

Sunt momente, in special in adolescenta, poate ca si mai tarziu cand libertatea asta ti-e povara si straina si nu vrei decat sa iesi in afara ei si sa arati c-o domini pe ea si pe cine-o fi decis sa ti-o dea. Atunci nu esti decat furie, neputinta si iara furie. Adica nu esti decat forta distrugatoare. Si mai ales autodistrugatoare.

Sunt momente si acelea ar trebui sa conteze cand libertatea asta iti smulge maxima recunostinta:

“Suprema raspundere este preluarea in proiect a libertatii insesi-a-i resimti natura ca dar si nu ca povara”

Adica, nu stiu voi, dar la mine nu mai e joaca.

E chiar o data. O singura data cand poti sa faci stanga sau dreapta. Si totusi de-atatea ori!numai ca de fiecare data o poti face bucuros de liberul arbitru sau crispat de incertitudine.

Am ales sa fiu ceea ce sunt azi. Stiu ca nu ati fost intotdeauna nici voi, nici eu impacata cu alegerile mele. Si-mi cer iertare. Chiar cred ca pot sa ma iert pentru alegerile nefericite, proaste de-a dreptul.

Ce vreau de la mine si de la voi este sa investim in bucurie ca stare de fapt. Care, cred ca-i posibila doar atunci cand iti iei in serios acest dar unic: libertatea.

bucuria asta devine atunci constanta, silentioasa pe alocuri, absenta din cand in cand dar vegheata.

Bucuria de a alege.

(Sa ma-ntorc la somn:)

Multumesc, stimata d-na profesoara Novac.

Va multumesc pentru veghe, atunci cand am negat brutal sursa libertatii mele.

 

 

 

Please follow and like us:
This entry was posted in Prezentul ne-efemer..., Uncategorized and tagged , , . Bookmark the permalink.

2 Responses to Ce am facut cu libertatea?

  1. mosu says:

    drept spui!
    e unul din cele mai importante lucruri de care ar trebui sa ne ocupam, de sansa de a alege, caci pana la urma aceasta libertate inseamna de fapt croirea propriei vieti
    eu n-as face asocierea “libertate de a alege” – bucurie, eu as lega mai degraba “libertate de a alege” deee…. “obligatie” sa punem, de “necesitate”, de “nevoie”
    viata ne aseaza pe niste sine imaginare si de cele mai multe din comoditate, din lipsa de orizont, din lipsa de fantezie, de imaginatie, din slabiciune, de multe ori din neputinta… privim cu ochelari de cal doar inainte fara sa ne uitam deloc in jur
    iar lumea e muuuuuuuult mai mare decat orice imagine ne-am face despre ea! 

  2. admin says:

    drept e si ce spui tu mosule, ca nu-i neaparat bucurie in tensiunea aia de a selecta sau gasi alternative la o situatie; insa, vreau sa subliniez ideea de potential de cunoastere si deci extindere a limitelor; asa cum spui lumea e mult mai mare si deci solutiile nu se evapora, ele sunt acolo langa tine, numai sa stii sa privesti si apoi sa te bucuri c-ai gasit.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *