Poveste la semafor

images (8)Culoarea roșie a semaforului îi părea că-i îngheață sîngele-n vene ca-ntr-o lungă și nedreaptă așteptare.

Încă căuta înțelesurile privirii de smarald înghețate spre zările zorii din camera lor sălaș de la mansardă și schimbul de replici din dimineața aceea:

-Tu ești tu și-ar trebui să înveți o dată pentru totdeauna să te cunoști în afara lumii. Ma disperi cu lumea!! Când o să înțelegi că valoarea ta nu se schimbă în funcție de ce zic alții?!

Se săturase până-n gât s-o vada ursuză, rece și fixată pe-un gând: ”că nu-i bună de nimic!” O voia pe ea înapoi- îi drept nu fusese nicioadă prea veselă dar era acolo, pentru el, disponibilă, înțelegătoare, prezentă când i se juca în păr…când îl întreba dacă îi e bine și ce film vrea să vada.

-Ok, ok, înțeleg. Lumea nu e deloc importantă pentru tine. Și tu zici că-s ok așa cum sunt dar …nu știu, ceva nu e în regulă cu mine. Tu ești părtinitor că ești al meu. Punctul tău de vedere nu se pune…știi că am nevoie de o confirmare, validare, dincolo de…

-Whaaaaaat? adică vrei să spui că ce zic eu nu conteaza???atunci ce mama dracului stau ca fraierul și-mi pierd vremea încercând să te conving de…spuse el ieșind în dimineața rece să ia niște aer proaspăt în minte și-n plămâni. Îl adusese la disperare: după câte făcuse pentru ea! Sacrificii și ofrande! Degeaba!Fix pix! ea n-o ținea decât pe-a ei și gata! Auzi la ea!!! părerea lui nu contează…

images (7)

Poate au greșit c-au venit in orașul ăsta. Poate era mai bine să-și încerce norocul acasă. Poate are dreptate și ea…ba nu, nu! n-are! ea e ok!străinii aștia îs pe invers decât românașii noștri… Mai serioși, ce-i drept dar reci ca gheața!Poți să mori că n-are nimeni, nici o treaba!e greu dar sunt împreună și asta ar trebui să conteze și pentru ea.

În camera sălaș de la mansardă, gânduri stoluri populau subit aerul încărcat din ea. Ea prinde o amintire de când era în țară-își scrisese pe telefon un mesaj de întâmpinare: Life is discipline of thoughts! Mama lor de gânduri și măcelurile dintre ele. Parcă erau două ființe în ea: pe o parte știa sigur că-i aici, și are de înfăptuit ceva important pe această lume, pe de altă parte se vedea asemeni unei balegi călcată în picioare de trecătorii vieții sale. Și gândul din urmă era al naibii de proeminent.

Se face ziua. El încă nu s-a întors. Doar pe el îl are și știe că ar trebui să fie de ajuns. Știe că el va fi tatal copilului lor. Crede cu tărie asta. Dar în mocirla asta neagră se simte singură, al naibii de singură. Și orașul ăsta ploios și lugubru parcă stă să putrezească înainte să se fi trezit din somn. Cum era cu încrederea, fereastra lui Johari, relativitatea punctelor de vedere, curajul, meterezele, credințele…

Lucrarea aia diplomă parcă-i fusese profeție în anii ăștia: Atitudinea față de eșec în cultura colectivistă versus individualistă. Și ea-și pusese un țel- să abordeze eșecurile asemenei culturii asiatice nu ca-n cea americană.

Dar acum gândea fix ca o americancă- că poate e proastă! și cu asta basta! da, că asiatiicii văd în greșeală/eșec o oportunitate din care înțeleg că trebuie să depună mai mult efort data viitoare și fac din muncă un mijloc de dezvoltare continua. Americanii văd în eșec, o situație din care înțeleg că e o lipsă de abilitate acolo și ei văd în muncă o cale de a obține confirmare, validare sociala.

Se auzi un glas de copil de-afara: – Mami, când eu o să îmbătrânesc, tu unde o să fii?

Pfffaiiiiiii, să-mi trag ceasul, ce întrebare!!! cum aș răspunde eu, oare?tu-ți dai seama ce responsabilitate îi aia?să formezi un om prin răspunsuri la întrebări de genul asta? păi înseamnă că trebuie să fii super întreg și împăcat cu tine.

El nu s-a întors… Cam lungă plimbarea asta. S-o fi supărat rău?asta-i mai lipsea…

Cum ar fi să o ia de la capăt?ce ar trebui să facă concret să-și fie suficientă?să nu mai fie la cheremul toanelor celorlalti?Să-și ia elanul din rădăcinile proprii? Cum ar fi să nu mai simtă vină, neîncredere, teamă? Cum ar fi să se comporte ca un om care are de conceput ceva important?cum ar fi să se comporte ca omul care își va realiza visele în final, indiferent de obstacole.

Mai întâi ar avea de spart niște oglinzi. Imaginare dar trebuie sparte. Ele se aud în forma aprecierilor și criticilor. Ele trebuie înlocuite cu o mare de liniște.

Se făcu verde!

Nici nu simți cum zbură timpul.

Își aruncă zâmbetele de hârtie din suflet și măștile de super-woman. Și ce dacă e văzută în toată splendoarea vulnerabilității ei? El se întorsese și asta era important. Că nu e singura aici. În jur era agitație și zarvă. Mașinăria asta de oraș se puse în mișcare.

Nu e decât un rol!

Cu fiecare eșec învățăm o lecție importantă. Și dacă nu o învățăm, eșecurile se repetă în forme diferite dar pe același algoritm hilar.

Cea mai importantă dintre toate se  referă la prezent: în fiecare clipă se întâmplă ceva important. Doar trebuie să fim atenti!

Aia mai înseamnă că nu toate trebuie planificate, regretate, analizate, iertate, rumegate.

Nu! e doar acum! momentul ăsta!

….în care scriu și îs cu totul, intreagă (no bine, recunosc, aproapte întreagă) aici!

images (6)

Please follow and like us:
This entry was posted in Prezentul ne-efemer... and tagged , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *