13 kilometri

imagesIn seara aceasta am atins un mic record personal: 13 km in alergare. E mai bine decat 10 dar inca departe de 21 km.

Insa ceea ce mi pare foarte interesant este fluxul de ganduri ce-ti insoteste pasii ce musca din pamant. E o mare si importanta intalnire cu tine insuti/insati. Probabil ca ceva mecanisme dezinhibitorii actioneaza ca la betie, ca te simti ca si cand ai avea noi puteri. Ti se pare ca totul e realizabil. In plus obtii raspunsuri mult mai rapid la intrebari de tot soiul care-ti rasar de te miri de unde.

Cand simt ca nu mai am energie, imi indrept privirea catre cer, astfel ca pamantul imi ramane in plan secund, accesibil cat sa nu pic in vreo groapa. Si, cumva agatata asa de cer, parca, ma las purtata de propii mei pasi, fara sa mai am convingerea ca sunt in acest trup.

Cine nu alearga nu intelege de ce alergam noi ca nebunii. Pentru ca e incredibil de reconfortant, ar putea fi un raspuns simplu. Astazi nu cred ca am fost intr-o forma prea buna pentru mi-am resimtit efortul mai intens decat bucuria. Dar in alte dati, imi venea sa rad pur si simpul de libertatea asta accesata instant.

Toata lumea vorbeste despre limite in sport. Ei bine, da. Aici voiam sa ajung. Spre exemplu, in seara asta mi-am propus sa fiu atenta la glasul acela care-mi zicea: “opreste-te! nu vezi ca inima ti-e in gat si plamanii aproape te dor?”. Si conversatia cu mine, despre ce am de rezolvat se tulbura de acest glas. Si ca sa ma ajut si sa fac fata, am vizualizat un crampei din aceasta incursiune in mine. Conturul acestei imagini mi-a persistat ca un vis, in timp ce priveam spre varfurile copacilor urcand spre cer; ca sa reusesc sa-mi contracarez gandul parsiv care-mi frana pasii, facandu-mi-i de plumb, ma imploram pe mine insami sa mai raman inca in acest efort ca sa pot sa ma ascult pana la capat. Si aceasta crispare mi-o imaginam ca si cand as sta sus pe-o creanga intr-un genunchi cu muschii aproape inghetati, doar ca sa nu tulbur intalnirea importanta din  interiorul meu.

In pofida nebuniei aparente ale acestor fantasme din mintea mea de alergator, ceasul Garmin ma ajuta enorm sa ma ancorez in realitatea distantei si vitezei. Am observat ca verificarea distantei ma motiva sa mai pot, insa a vitezei m-ar fi doborat, prin urmare am decis sa verific din cand in cand doar kilometrii parcursi.

Semimaratonul este in 1o aprilie. Nu mai este foarte mult timp de antrenament. Si eu sunt inca departe de 21 km.

In plus ador sa alerg noaptea si concursul, desigur e ziua. Dar voi incerca. E despre alte limite acolo. Pe care nu mi le-am testat niciodata. Si asta ma fascineaza. E ca o noua calatorie interioara. Si cel mai probabil am sa reusesc din cate ma cunosc eu pana azi.

Stiti, imi permit o aroganta, in final. Cred ca daca oamenii ar indrazni sa alerge, am trai intr-o lume mult mai buna. Problemele de neasumare a responsabilitatii si tragediile colective ce rezulta din asta, s-ar diminua drastic daca oamenii s-ar incumeta sa-si forjeze vointa, sa-si discipleze gandurile si sa-si exerseze focusati capacitatea de efort.

Prea mult se bate apa in piua pe exprimarea de sine, pe pozitivism, pe optimism, pe hapiness obtinut la shoping si spoiala de buna dispozitie, pe stima de sine si putere imprumutata din branduri personale. Omul nu poate fi permanent intr-o stare de buna dispozitie; e bine uneori si sa fii cu moraul jos; n-ai cum sa dai lumii asteia ceva cand esti permanent multumit de tine. Si ca sa dai, trebuie sa muncesti. Cu tine in primul rand. Sa stai atent. Sa gandesti. Sa lupti cu delasarea. Sa faci apel la imaginatie si crativitate sa iesi din impas. Sa-ti faci strategii sa ocolesti obstacole. Despre asta este viata. Nu despre cat de bine stii sa improvizezi ca sa muncesti cat mai putin si sa primesti cat mai mult.

Multe lucruri raman neterminate, multe proiecte amanate, multe termene depasite, multe paie in ochii altora se vad, mult mai multe in comparatie cu barnele din ochii nostri. Si toate astea din lene.

Iar alergatul si lenea sunt incompatibile!

Sursa foto: aici

Please follow and like us:
This entry was posted in Prezentul ne-efemer... and tagged , , . Bookmark the permalink.

6 Responses to 13 kilometri

  1. Beni says:

    Îmi place tare mult cum scrii Florin. Doar citind postul tău și deja ma simt mai motivat sa ma duc sa alerg.
    Mi-e dor de sentimentul de libertate de a fi cu mine însumi.

  2. In unele saptamani imi e atat de lene de munca incat imi vine sa alerg non-stop. Vino odata intr-o tura mai lunga cu mine si o sa intelegi.

  3. Stefan says:

    Mi a placut soro , de 30 ani incoace fol oses trátamentul asta ,un recent studiu in Finlada a pus in evidenta alergarea ca stimul la dezvoltarea creierului

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *