Nu mai pot

Posted by on April 6, 2016

limitsCel mai bine ne cunoastem pe noi insine prin actiune, facand lucruri la modul concret. Si de multe ori aflam noutati surprinzatoare, chiar neplacute despre noi daca luam in serios exercitiul de reflectie dupa.

Asa si cu alergatul. Autocunoasterea e principalul motiv pentru care continui sa alerg. Aud de multe ori de la cei din jur, ca nu alearga pentru ca se plictisesc. Si mi-e greu sa inteleg, cum ai putea sa te plictisesti. Dar in fine, probabil ca nu mai au ce afla despre ei insisi, sau la acesti oameni principalul mod de functionare e : uite-o pasare, ia, un stalp, inc-o pasare, acelasi drum…atunci n-ar fi greu de inteles de ce se plicstisesc.

Se-ntampla cand alergi, sa-ti vina asa din senin, (sau nu) ideea ca “nu mai pot”. Va suna cunoscut?Si-atunci n-ai decat cam doua variante sa te opresti si sa-ti cauti justificari sau sa continui si sa nu te iei in serios. Cand reusesc sa nu mai iau in serios ma-ntreb unde resimt si incerc din rasputeri sa localizez senzatia de  “nu mai pot”; de unde vine ea? nu de alta, dar sa incercam s-o dam la pace, sa negociem. Vine din dintii mei paradontali clantanind de frig, vine din plamanii mei ostracizati ca un furnal in trecut, vine din inima mea tremuranda de nesiguranta, din muschi, din oase, din amigdale? acolo, ad-hoc, nu reusesc sa localizez, doar stiu ca e ca o batalie in ring intre un imperios ” nu mai pot” si altceva ce contesta si se-arata sceptic precum un mentor exigent.

Ma gandesc ca-s doua categorii de oameni: cei care negociaza cu ei insisi sa mai poata si cei care negociaza cu ceilalti sa-i convinga de ce nu au mai putut.

Cei din urma, au mult de pierdut. In primul rand pierd sansa unei mai buni versiuni ale sinelui lor propriu.

Sursa foto: aici

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*