Ce mi-am luat din “Plansul lui Nietzche”?

Posted by on August 11, 2016

friedrich-nietzsche-1906(1)Sunt momente cand iti doresti sa fi cunoscut oameni ce au trait in alte timpuri. Sunt carti, din care acesti oameni iti vorbesc cum nimeni nu ti-a vorbit niciodata atat de autentic incat simti ca inspiri cuvintele lor in loc de aer. Acesti oameni, indraznesti sa crezi au facut posibila existenta oamenilor inca pe pamant. Din cum si-au trait principiile si cum si-au trait prieteniile. Iar aceasta carte, “Plansul lui Nietzche”, la granita intre realitate si fantastic este o constructie in stilul fascinant  al lui Irvin Yalom a unei sinuoase si  veritabile prietenii.

Ce m-a frapat in primul rand este actualitatea dramelor de pe scena anilor 1800. Magicul si fatalitatea farmecului feminin; gradele sociale, prescriptiile societatii in ceea ce priveste gama de atiutidini si comportamente “ce se cuvin”. Motivele de tensiuni universale: dragostea neimpartasita, casnicia ca inchisoare, lupta de putere, sistemul universitar ca sistem corupt si din toate acestea ascunse, colcaind fricile oamenilor de-atunci valabile si astazi: teama de moarte, teama de singuratate, teama de a fi liber, teama de a muri fara a-ti consuma viata.

Dialogul infiripat intre doi ganditori(in realitate nu s-au intalnit niciodata): dr Breuer si profesorul Nietzche este de fapt o reala plonjare inspre poarta interzisa a celuilalt. Astfel ca prin ascutimea mintii, empatie, dorinta de cunoastere fiecare din cei doi: un vizionar solitar si rece si un familist, medic de succes si mult prea servil, ajung in final la o eliberare de iluzii si implicit la o reafirmare prin conversatie. (N-am avut cum sa nu ma intreb cum ar arata o intalnire intre doi psihoterapeuti contemporani.)

Cartea e plina de invataminte, pe care nu te poti abtine sa nu ti le notezi sau sa te straduiesti sa ti le asimilezi, insa ceea ce m-a frapat si intrigat in acelasi timp este privilegiul barbatilor de a integra in planul vietii lor o asemenea prietenie menita” sa-i conduca catre un adevar mai inalt”.

Rolul femeii in aceasta carte este miniaturizat de la iluzie sau “fals inamic” la o sotie rabdatoare cel mult, care asteapta, indura sau porunceste atunci cand barbatul atinge limita conventiilor sociale. Femeia, in acest peisaj, e martora , piedica sau protectoare cel mult pentru barbatul ei. Astfel ca nu incape in atributiunile ei zilnice rostul unei conversatii fauritoare de sens sau clarificatoare.

Mathilde, mama a cinci copii, sotie permanent preocupata de a satisface preferintele sotului ei ratacit in luptele proprii cu obsesia legata de o pacienta, se conformeaza acestui rol de martor protector. Desi “cea mai frumoasa femeie din Viena”, provenita din familie instarita, ea il asteapta pe el sa se intoarca acasa din ratacirile lui fara urma de revolta, cu exceptia catorva confesiuni fata de-al casei Sig (Freud)

Desi in fundal, fara Mathilde acest doctor Breuer, nu ar fi putut atinge un nivel de viata satisfacatoare si nici puterea de a-l vindeca pe Nietzche.

Si n-am cum sa nu ma gandesc, in locul Mathildei la exercitiul de imaginatie pe care i-l propune Nietzche lui Josef si sa ma intreb ce ar raspunde ea ca femeie martor al destinului sotului ei la acest scenariu:

“Ce-ar fi daca un demon ti-ar spune ca viata asta-asa cum o traiesti acum si ai trait-o in trecut-va trebui s-o mai traiesti inca o data, inca de nenumarate ori; si ca nu va fi nimic nou in ea, ci fiecare durere, fiecare bucurie si tot ce este nespus de mic ori important in viata ta se vor intoarce la tine, in aceeasi succesiune…Imagineaza-ti clepsidra eterna a existentei intoarsa din nou, iarasi , si iarasi, si iarasi. Si de fiecare data intorsi la fel si noi graunte ce suntem

…de cate ori alegi o actiune trebuie sa fii dispus s-o alegi pentru eternitate. Si e la fel pentru fiecare actiune pe care nu o faci, fiecare gand nascut mort, fiecare alegere evitata. Si toata viata netraita va dospi inlauntrul tau, netraita pentru eternitate. Si vocea neluata in seama a constiintei tale va striga vesnic la tine.

Urasti ideea sau iti place?

Atunci, traieste in asa fel incat sa-ti placa repetarea eterna a vietii tale!”

Cat de coplesitor ar fi acest gand pentru Mathilda, pentru orice om? cat de mult iti schimba perspectiva asupra vietii?

Filosoful vizionar, neinteles si dureros de singur Nietzche, acuzat initial de pacientul sau ca vorbeste prea abstract si impersonal, afirma, paradoxal lucuri extrem de practice despre scene ale vietii atat de personale:

despre copii:

“Pentru a forma copii trebuie sa fii mai intai tu insuti format. Altfel, vei dori copii dintr-o nevoie animalica, sau din singuratate, sau pentru a astupa golurile din tine. Sarcina ta ca parinte nu este sa produci inca un “tu”, ci ceva mai bun. E sa produci un creator.”

despre casnicie:

“Casatoria n-ar trebui sa fie o inchisoare, ci o gradina in care se cultiva ceva mai bun. O relatie ideala in casnicie exista numai atunci cand nu este necesara pentru supravietuirea fiecaruia dintre parteneri. …pentru a avea o relatia complexa cu altcineva, trebuie sa ai mai intai o relatie cu tine insuti. Daca nu putem cuprinde propria noastra singuratate, il vom folosi pur si simplu pe celalalt ca pe un scut impotriva izolarii. Numai atunci cand vei putea trai ca vulturul- fara nici un public, de nici un fel-te poti indrepta cu dragoste inspre altcineva; numai atunci poate sa-ti pese de cursul existentei celuilalt”

Si totusi, plansul acestui mare om, s-a descatusat la amara constatare ca nu va exista nicicand posibilitatea unei relatii autentice cu o femeie. O pierdere asumata si sursa de foc creator, poate, pentru ce ne-a oferit ca opera.

Sursa foto: aici

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*