Se-aprind stingher felinarele pe-alei
Greierii rasar strengari in rapsodii
E-atat de vara! si-atat de seara!
Incat m-aplec sa-mi acord vioara de dulci amintiri
Si-mi cad pe rand sperantele-n suflet c-ai sa ma stii.
E aici o banca-n parc adapostita de-un copac
Cuminte, scrijelita de doruri insutite
Si-mi rascoleste-n fosnetul frunzisului din amintire
Ca doar Sanzienele mai pot canta un vis senine.
Oamenii isi poarta pasii pe-alei grabiti
Aprind veiozele, se-nchina zaboviti
Raman tintita aici pe banca, insula-n efemer
Sa-i tin de urat, sa-i oblojesc framantarile
Sa-i descifrez suspinele scrijelite pe rand de fosti indragostiti
Si-mi aplec urechile sa prind o soapta care-ncepe cu T si parca se termina cu C
Dar umbrele noptii nu ma-ndeamna s-o deslusesc.
Adie insa-n secolele din copaci asa o boare
Ce-mi contureaza un cifru mult mai viu
Despre ce dureaza si ce trece-n oameni.
Si la hotarul dintre efemer si umbra lor blajina
Ma-ncarc cu a lor noapte, verde si lumina
Si-mi zic c-am sa ma bucur si-n dureri
Ca e lumesc sa te desfeti si sa disperi
Si, uite!ruga crengilor batrane, se unduie a vis
Cu o blandete cristalina
Ca toate soaptele se pierd
Si intrebarile se sting
Caci intre T si C e vis si liniste deplina!
Sursa foto: aici
