Iluzii si scopuri la rasarit

Posted by on November 1, 2017

Un  candelabru bine maiestrit, o fotografie ingenios incadrata in lumina, o gradina incandescenta de culori sau un soare bland cochetand cu boabele de roua la rasarit, toate inseamna dumnezeiesc. La rascruci, intre strazile deciziilor, unde infrigurati si credem noi, lucizi, ne intrebam daca sa cotim la stanga sau la dreapta cand viata se deruleaza inainte si inapoi intr-o secunda, cautam si framantam in ruga, un raspuns.

Cineva spunea ca Dumnezeu este ceea ce faci cand esti singur.

In acelasi timp a iubi pe Dumnezeu inseamna a iubi oamenii. Iar viata devine o perpetuua pendulare intre singuratate si oameni.

E irosire de energie sa te intorci in trecut, eu o fac insa adesea. Si inca cu pasiune devoratoare, ca si cand as vrea sa-l distrug si sa-l recompun ca pe un lego; si ce e stimulant e ca descoper, de fiecare data, cel putin o piesa noua. Da, pentru ca retinem selectiv in functie de identitatea pe care credem ca suntem.  Cum ar fi sa te ma trezesc intr-o zi ca nu sunt cea compusa din piesele albastre si rosii ci cea din piesele albe si gri?

Noi oamenii vrem sa credem ca ne-am ales noi singuri drumul. Si mie mi-ar placea sa cred ca eu singura am ales sa devin ceea ce sunt. Observandu-mi gandurile orientate spre trecut, am decis sa ma pun la incercare ca pe un candidat in interviu si sa identific prin ce filtre imi derulez viata. Si-am observat ca sunt 4 elemente: pierderile, oamenii cheie, rezultatele si marile sperante desarte, adica iluziile. Cele din urma mi se par cruciale pentru a avea o viata functionala. Si ca sa crezi in ceva trebuie sa vrei sa crezi. Daca cu mintea de 10 ani, 14, 25, 65 de ani ti se pune pata pe ceva, numai tu te mai poti scoate de acolo. Cu cat dureaza mai mult fixatia ta, cu atat vei suferi mai mult pentru ca tot ce-i omenesc tinde catre pierdere. De aceea mi se pare important sa cunosti printre oamenii cheie din viata ta, pe cei ce iti pot vorbi pe limba ta despre scopuri care conteaza. In adolescenta nu ai inclinatia sa distingi intre impactul exercitiului la vioara versus al mersului la discoteca asupra vietii de adult. Poate nici mai tarziu.

Rezultatele. Mda. Is ca si flexibilitatea unui elastic. Rezultatele iti arata cat te poti intinde, daca vrei; cu cat participi la mai multe concursuri, cu cat exersezi, inveti, te straduiesti mai mult, cu atat esti mai apt sa-ti depasesti ceea ce credeai ca-s limite. De aceea am un respect deosebit pentru cei ce trag de ei si investesc eforturi pentru a depasi un nou obstacol.  Insa cum interpretezi ceea ce ai obtinut e iarasi crucial. Poti sa ai 13 ani cand neuronii explodeaza, sa excelezi in matematica si sa fii un talent in compunere; ce faci cu rascrucea ce tocmai ti s-a configurat, depinde de oamenii cheie care-ti apar la orizont, de regula un profesor sau parinte

Au fost pierderi pe care le puteam preveni, altele pe care nu si pierderi ce erau absolut necesare dar resimite ca necesare. Intr-o asemenea situatie, cand cineva dispare, de exemplu din viata ta, la propriu sau figurat, se-ntampla un travaliu si-o renastere mai mult sau mai putin fortata. Categoric ca toate ciudateniile prezente pot fi explicate pe baza majoritatii pierderilor de pana acum. Ne inchidem in noi ca sa prevenim un abandon imaginar. Ne prefacem sau chiar ajungem sa nu ne pese doar ca sa prevenim o presupusa respingere. Si, uite asa treptat, inaintand, mai pierdem o iluzie, mai castigam o metereza in calea bucuriilor inselatoare.

De aceea mi se pare intotdeauna util sa te uiti la trecut ca la o fabrica de iluzii, unele necesare pentru a continua lupta, altele fantasme  pur si simplu. Ce ne bucura ieri, azi ne lasa rece. Desi, acum ador fasolea verde, iar in copilarie o uram, deci se poate intampla si invers. Ce am in comun cu persoana ce eram acum 10 ani?dar cu cea care eram acum 15 ani?mi-amintesc de un coleg de facultate ce m-a regasit dupa vreo doi ani la primul job cand am primit o lectie dura despre cum e sa supravietuiesti intr-un oras mare dintr-un salariu mic: “Tu Florentina, dar te-ai schimbat atat de mult! esti mult mai rea decat te stiam!”

Ce era relevant ieri, azi devine neimportant si-atunci ce ramane constant? cred acum ca cel mai important devine sa renuntam la fabrica de iluzii si sa ne ancoram in ceea ce conteaza pentru totdeauna.

Ce conteaza pentru totdeauna?

Ce nu se poate pierde niciodata?

Ce nu depinde de nimeni altcineva decat de mine insami?

Ce dureaza in noi?

Meterezele noastre din jur ne apara de intemperii, e adevarat, dar ne priveaza, de cele mai multe ori de o viata implinita. Ne-mpiedicam de propriile sisteme de aparare, ne ferim de dureri ce ne-ar putea elibera dar vom intelege poate intr-un tarziu ca:

Soarele pare sa fie acelasi si rasare cu o perseverenta si constanta incredibila, cu acelasi simt al datoriei cu toanele lui desigur, cu luptele lui cu nori si vant, dar de fiecare data cu acelasi scop: sa faca lumina pentru tot acest pamant.

Sursa foto: aici

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*