In lumina la rascruce

downloadIntre frica si libertate e aerul cel mai intens posibil pe care-l poti respira.

Intotdeauna mi-am dorit sa lucrez noaptea astfel incat sa ma prinda zorile pe culmile oboselii dulci-amarui la o cafea cu gasca cu care tocmai ce-am incheiat o era glaciara de taskuri.

Noaptea mintile se deschid si se conecteaza mai rapid. Barierele cad si parca si se creeaza solidaritati neconcepute pe timpul zilei.

Zorii te pot prinde cu senzatia ca esti c-un pas inaintea lumii agitate in masini colcainde pe strazile aglomerate inspre cladirile burtoase si cuminti adapostind joburi in trend si fierbinti.

Dar e primul articol pe anul acesta si mi-am propus sa scriu mai senin, mai simplu si mai clar decat am facut-o anul trecut. Nu de alta dar 2015 e o cifra clara, tehnica, concreta si simpla, divizibila cu 5(cincinalele mandatelor) dar nu si cu 3(incercarile voincesti din basme si povesti).

Sincer, scriu sa-mi multumesc mie ca m-am suportat pana la cei 34 de ani si mi-am mai dat inca sanse de rascumparare de la un spirit jenant de negativist. Imi multumesc mie in primul rand pentru ca am continuat sa cladesc o viata mai mult sau mai putin dictata de canoanele societatii.

Si mai multumesc tare, tare mult sotului meu care mi-a fost alaturi in cele bune si cele rele, ca m-a lasat sa delirez adesea pe planuri idealistice cu sau  fara temei si ca inca crede ca sunt cea mai incantatoare femeie de pe pamant. De fapt el e cel mai incantator, intelegator, iubitor si rabdator om de pe pamant.

Si cred ca nu e prea tarziu sa declar ca sunt si eu un om simplu cu nevoi simple si ca nu foarte rar, uit despre ce si cand sa ma bucur. Asa ca in acest articol vreau sa ma fac inteleasa lumii intregi ca daca ar fi sa mor peste o luna mi-as dor foarte mult sa fac urmatoarele lucruri

-sa ma intorc acasa unde am facut primii pasi si tot ce-i prim in zorii vietii unui om si unde am amanat prea mult timp sa merg din motive ce tin de bani, de timp, de frici inventate ca drumul e lung,  ca ei, copiii n-au rabdare sa-l parcuga cu mine si ca nu-i apa calda sau c-o fi surplus de soareci pe la colturi;

-as incerca din rasputeri sa-mi sculptez pentru eternitate in mintea-mi priviri si gesturi inconfundabile de “te vad” (ca-n Avatar), “esti aici” din revederile cu oamenii dragi;

-as indrazni sa vorbesc cu persoanele pe care le-am ranit candva si sa-mi cer iertare c-am facut-o si mai ales as scrie recunostinta mea celor ce-s departe si mi-au fost cel mai aproape;

-si da, mi-as strange barbatu, copiii la piept si i-as iubi cu sete si as cerceta sa gasesc o femeie la fel de duioasa ca mine si inteleapta sa-mi ia locul si sa-i iubeasca amintindu-le permanent ca sunt si-au fost iubiti cu cea mai mare dedicate posibila de pe pamant;

-stiu clar ca toate dorintele de dinainte le-as satisface intr-o sapatmana cel mult iar in celelalte trei, i-as lua pe toti ai mei cu mine sot si copii si am sorbi cu nesat frumosul si binele din toate locurile frumoase din tara asta, si i-as calauzi pe copii cu tatal lor de mana sa iubeasca frumosul dintr-o stana, sa pretuiasca linistea unei pajisti si l-as indemna pe tatal lor sa-i scoata in fiecare luna afara din oras sa doarma sub cerul liber, sa numere stelele sa cunoasca plantele si sa alerge dupa fluturi cu zambetul tatalui lor veghind permanent asupra lor.

Nu mi-e frica de moarte. Nu mai mult decat oricarui simplu om trecut de prima tinerete.

Insa simt in acest moment ca am muncit atat de mult sa fiu intreaga si nu sunt. Nu sunt pentru ca am uitat de mult sa stiu cum e sa:

-iti placa sa….

-sa n-ai chef sa…

Si vreau sa stiu ce-mi place, cine imi place si mai ales vreau sa imi placa la nebunie de mine. Da. Vreau sa ma admir ca om pe mine in primul rand si sa-mi contemplu cu satisfactie drumul pe care l-am parcurs de la ce am pornit si la ce-am ajuns.

Vreau sa stralucesc pentru mine fara sa-mi pun masti care sa-mi asigure acceptarea celorlati.

Vreau sa pot sa recunosc ca n-am chef de inteles si tolerat pretentii, fite si nici chiar diferente de perceptii.

Vreau sa invat sa rad de mine si sa nu ma mai iau in serios cand intru in rolul de victima.

Vreau sa nu-mi mai fie jena ca sunt supraanalitica, neclara, confuza, indecisa.

Vreau sa primesc un buchet de lacramioare in fiecare primavara, Laur, sau de la mine daca tu nu poti. Vreau sa ma iubesc asa cum mi-as dori sa ma iubesti tu. Si cred ca ma stii mai bine decat ma stiu si de-aia rezist inca.

Vreau sa absorb linistea din jur fara sa ma jeneze tacerea.

Vreau sa nu-mi mai pese daca oamenii nu ma plac. E natural si simplu sa fiu placuta selectiv.

Vreau sa ma conectez la mine fara sa anunt ca nu sunt acasa. Poate n-o sa raspund nici la telefon, poate n-o sa va mai invit multa vreme la mine-n minte.

Ma vreau pe mine ca sa pot fi un om simplu, cu nevoi si capacitati simple.

Nu mai vreau sa fiu complicata si tematoare.

Vreau sa fiu zambetul pentru un nou rasarit.

Vreau sa fiu lumina pentru un lastar stingher de floare.

Vreau sa fiu bine la rascrucea mea.

DESCATUSARE !

Please follow and like us:
This entry was posted in Prezentul ne-efemer... and tagged , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *